ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Românii din Voivodina au sărbătorit duminică, 7 septembrie, la Casa de Cultură din Satu Nou, cu sprijinul ICR București, Zilei Limbii Române, cu spectacolul „Sub Zodia Mariei".

Un recital de muzică și poezie a fost pus la punct cu această ocazie de către românii din Voivodina, dedicat celor mai importante Marii ale României,: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria a României și Maria Tănase.

Prezenți la spectacol au fost dl. Cosmin Victor Lotreanu, consul general al României la Vârșeț, Ion Omoran, președintele executiv CNMNR, Stevan Mihailov, președinte CRS, care s-au adresat publicului, Daniel Magdu și Dorel Cebzan, vicepreședinți CRS, şi Predrag Skaljak, primarul Satului Nou.

„Sub zodia Mariei" este un spectacol emblematic, cu referire la istorie și identitatea națională. Un spectacol al înălțării, ca o rugăciune, de altfel, „Sub Zodia Mariei", care chiar și începe cu o rugăciune, și nu cu una oarecare, ci cu „Rugăciunea către Sfânta Maria", scrisă de Mihai Eminescu.

De această dată, pentru românii din Voivodina. Referința aceasta vine în urma unei smerenii cu expunere mondială: înainte de venirea sa în România, Papa Ioan Paul al II-lea a rostit în limba română, în Piața Sf. Petru din Roma, această rugăciune a lui Eminescu.

Spectacolul „Sub zodia Mariei" este o poveste care începe în Grădina Maicii Domnului, România, pentru că Fecioara Maria ne veghează.

Continuă cu prinţesa bizantină Maria de Mangop, care a avut un rol foarte important în Moldova, fiind soția lui Ștefan cel Mare.

Alteța Sa Principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa Coburg Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei.

Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Românii din Voivodina sunt o parte a minorității de naționalitate română din Serbia. Ei trăiesc în 42 de localități din regiunea Voivodina, iar numărul lor atinge 25.410 de persoane, conform recensământului din anul 2011.

Odată cu garantarea autonomiei în Voivodina, limba română a primit statut oficial, împreună cu grafia latină, după cum se precizează în Statutul Provinciei Autonome Voivodina a Serbiei.