Romanul "Eroul discret" al lui Mario Vargas Llosa va fi lansat la Librăria Humanitas

"Eroul discret", primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010, va fi lansat miercurea viitoare la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Încă de la apariția lui la Editura Alfaguara în luna septembrie a anului trecut, romanul "Eroul discret" a intrat în topul celor mai râvnite cărți de ficțiune întocmit de cotidianul "El Mundo". Tot la sfârșitul anului trecut, volumul a apărut la Editura Humanitas în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
La lansare vor participa Juan Carlos Garcia Vidal, directorul Institutului Cervantes din București, co-organizatorul evenimentului, Dana Pîrvan-Jenaru, critic literar, Marin Mălaicu-Hondrari, traducător, Marieva Ionescu, redactor, și Iustina Croitoru, redactor-șef dezvoltare editorială Humanitas.
De curând, lui Llosa i-a fost decernat premiul "Cortes de Cadiz", o distincție creată în 2009 de administrația din Cadix pentru a omagia personalitățile și instituțiile publice sau private care au contribuit la susținerea drepturilor și a libertății în spațiul ibero-american. În motivația care a însoțit decernarea premiului este menționat rolul scriitorului peruan în "apărarea fără compromis a libertății, în presă ca și în politică, și eforturile sale de a conserva, prin literatură, perfecțiunea limbii spaniole".
Potrivit Humanitas, Mario Vargas Llosa va face în aprilie o donație de 30.000 de cărți din colecția personală către Biblioteca Regională din Arequipa, capitala provinciei și regiunii omonime din Peru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)