Romsilva recuperează în instanță mii de hectare de la urmașii unui horthyst
Romsilva și Instituția Prefectului județului Mureș au câștigat, definitiv și irevocabil, procesul cu urmașii baronului Daniel Banffy, menținând astfel în proprietatea statului peste 9.300 de hectare de pădure din județul Mureș, pe raza comunelor Stânceni, Răstolița și Lunca Bradului. Aceste suprafețe se alătură celor peste 220 de mii de hectare de pădure recuperate sau menținute în patrimoniul statului de către juriștii Romsilva, în ultimii doi ani și jumătate, se arată într-un comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor.
Trei urmași ai baronului Daniel Banffy obțineau în iunie 2007, pe cale judecătorească, reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 9.323,8 hectare cu păduri, pășuni și fânețe. Pentru câțiva ani, specialiștii Direcției Silvice Mureș și ai Prefecturii Mureș au derulat o amplă cercetare arhivistică, în România și Ungaria, referitoare la documente ce au stat la baza preluării în proprietatea statului a celor 9.323,8 hectare.
În urmă cu patru ani, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securități au fost descoperite o serie de documente care au condus la exercitarea unei căi de atac extraordinare împotriva hotărârii judecătorești prin care se reconstituia dreptul de proprietate urmașilor baronului Daniel Banffy. Astfel, s-a descoperit că baronul Daniel Banffy a fost inculpat, în anul 1946, și condamnat șase ani mai târziu pentru instigare la crime împotriva umanității, judecătorii dispunând și confiscarea averii acestuia, pentru fapte comise în timpul ocupației horthyste, care au condus la moartea mai multor locuitori ai comunei Lunca Bradului.
Așadar, proprietățile baronului Daniel Banffy nu au fost preluate abuziv de către regimul comunist, ci legal, pe baza legilor postbelice ce pedepseau crimele de război și colaborarea cu inamicii României și statelor Aliate. Pe baza acestor documente, juriștii au promovat o cerere de revizuire, procesul fiind strămutat la Judecătoria Giurgiu, care a dat câștig de cauză Direcției Silvice Mureș și Instituției Prefectului județului Mureș în anul 2016, hotărâre menținută și în recurs de către magistrații Tribunalului Giurgiu.
Cazul poate readuce în discuție dobândirea de către FDGR a bunurilor organizației naziste interbelice „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”. Forumul Democrat al Germanilor din România a fost „împroprietărit”, printr-o sentință, cu bunurile confiscate de la organizația fascistă Grupul Etnic German, deși acestea nu intraseră abuziv în posesia statului român, ci prin aplicarea legilor postbelice stabilite de Aliați în privința organizațiilor naziste și a colaboratorilor acestora.
Pe același subiect

Sodoma și Gomora în catedrala Sf. Ștefan din Viena. Show LGBT cu Conchita Wurst în altar. Cu binecuvântarea cardinalului, ca și anul trecut

Scandalos: Un renumit medic de urgențe din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru că a salvat vieți

Discurs impresionant al lui Trump la inaugurarea bradului de Crăciun, la Washington: Crucea lui Iisus e amintirea puternică a sensului Crăciunului. Acum, creștinii aduc slavă că Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume pentru a salva umanitatea

Patinatorul Evgeni Plușenko, umilit la Cluj-Napoca: „Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheața”
Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EVZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)
De ce raportați acest conținut?