Roşiile ţuguiate pot fi cancerigene

Cercetătorii în legumicultură avertizează că folosirea în exces a ierbicidelor sau a substanţelor de coacere forţată poate cauza cancer.
În aceste condiţii, o roşie, de exemplu, se transformă în otravă. Sfatul specialiştilor este să ne ferim să cumpărăm de pe piaţă tomate cu ţugui, adică acel moţ crescut în capătul opus codiţei.
Ne încântă ochiul pentru că sunt mari şi frumoase. Vânzătorii ne spun chiar că sunt dulci şi zemoase ca roşiile de odinioară din grădina bunicii. Când ajungem acasă însă constatăm fie că sunt tari, fie că nu au gust.
Uneori, la scurt timp după ce consumăm roşiile cumpărate de pe piaţă, ne balonăm fără să ştim care este cauza. Cercetătorii buzoieni de la Staţiunea legumicolă au însă explicaţii.
La hibrizii de tomate cumpăraţi din import sunt aduse modificări pentru ca roşiile să reziste mai mult timp. Pe de altă parte, substanţele folosite pentru creştere sau îndepărtarea dăunătorilor produc o acumulare a toxinelor în extremitatea fructului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)