Ruina casei marelui poet Vasile Alecsandri se vede printre hainele puse la uscat
Nepăsare este cuvântul care poate defini cel mai bine atitudinea autorităților, dar și a celor care locuiesc acolo unde, în urmă cu 192 de ani, se năștea poetul Vasile Alecsandri. La Bacău, pare că doar natura se mai bucură că Bardul de la Mircești s-a născut aici. Pentru că imaginea casei unde a copilărit Vasile Alecsandri, ajunsă o ruină, este una dezolantă. Iar la ea contribuie, pe lângă chichițele legislative, și ignoranța și lipsa de respect a oamenilor.
Deși are nevoie de ajutor pentru a rămâne în picioare, casa în care s-a născut Vasile Alecsandri, cea mai veche clădire din urbe, împărtășește soarta altor case memoriale ale unor români celebri.

Clădirea a fost cumpărată, în 2000, de un italian, care voia s-o dărâme dar, pentru că este inclusă pe lista monumentelor istorice categoria ”A” n-a putut face acest lucru, ducând locul, voit, spre moarte. Acum, casa ”Bardului de la Mircești” e acoperită de haine puse la uscat.
Vasile Alecsandri (1821-1890), cel mai mare poet român de până la Mihai Eminescu, a moștenit casa din Bacău de la tatăl său, vornicul Vasile, locuința - considerată a fi, astăzi, cea mai veche din urbe - făcând parte dintr-un ansamblu mai mare.
Data nașterii viitorului ”Bard de la Mircești” nu este cunoscută cu exactitate, dar 1821 este anul unanim acceptat, deși se vorbește și despre 1818 ori 1819. Alecsandri avea să afirme, în dese rânduri, că este născut acolo, făcând clar această precizare în 1856. Mai mult, arhitectul primăriei locale, Mihai Climescu, fixează drept proprietatea poetului imobilul dn zilele noastre. Aflată în vecinătatea Casei de Cultură, aproape de locul considerat a fi Kilometrul 0 al orașului, casa a intrat în mentalul colectiv drept ”Casa Vasile Alecsandri”, scrie a1.ro.
Comuniștii și-au dat seama de valoarea sa
După 1948, a devenit grădiniță, dar autoritățile comuniste și-au dat seama de importanța clădirii, așa că la 1976, ”tovarășul arhitect Nistor propune trecerea sa pe lista Oficiului de Patrimoniu Cultural”. Șase ani mai târziu, în 1982, Florica Urziceanu, fiica generalului Dragomir Badiu, ultimul proprietar al Casei, scrie către Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural: ”Confirm că fosta mea locuință din Bacău, strada Alexandru cel Bun, nr.3, împreună cu grădina și curtea ce-o încojurau, pe o suprafață de circa 2500 m2, au aparținut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri. În memoria marelui poet, tatăl meu, împreună cu dnul Veniamin Gheorghiu, în anul 1919-1920, a pus bazele primului așezământ de cultură din orașul Bacău: Casa de Sfat și Citire <<Vasile Alecsandri>>”.
Odată cu evenimentele din 1989, începe degradarea masivă a locului. Vreme de 10 ani, autoritățile locale anunță că vor achiziționa casa, spre a o transforma într-un centru cultural. În 2000, locul este vândut către firma ”Info-Terra”, societate condusă de către italianul Mario Maggi. Acesta nu este interesat de activitatea poetului ”Pastelurilor”, așa că intenționeză să dărâme întregul ansamblu și să construiască altceva acolo. Locu-i bun, poziția ideală. Dar Casa e încadrată ca imobil de patrimoniu, Categoria A, și nu se poate demola. Ca și în alte cazuri faimoase - Moara lui ”Assan”, Casa ”Miclescu” ori fosta locație a Ziarului ”Adevărul” din București - italianul și-a propus să aducă clădirea la un stadiu în care nu se mai poate face nimic din ea. Așa că în 2007, cere un milion de euro pentru a o ”retroceda” Statului Român. Apoi, anunță că i se pare o pacoste și vrea doar 250.000 de euro. Afirmă că atunci când a cumpărat-o, nu știa că este o clădire de patromoniu. Aduce tot felul de indivizi prin zonă, care încep să întindă, fix în fața Casei Memoriale ”Vasile Alecsandri”, rufele la uscat.
Toate geamurile sunt sparte, tâmplăria este furată în totalitate, se iau cărămizi pentru diferite construcții și dispar chiar și câțiva stâlpi de suținere. Apoi pune un anunț, mare, cu ”De Vânzare!”. Pozele realizate aici în ultima perioadă, dor enorm. Niște oameni „de bine” sparg chiar și panoul pe care scria că acolo s-a născut cel mai mare poet al nostru de până la Eminescu și că vorbim despre o casă memorială cu o valoare istorică și culturală imensă. Zeci de personalități din oraș critică situația, mai mulți poeți și oameni de cultură merg să se fotografieze în fața imobilului, pentru a trage un semnal de alarmă, dar, degeaba. Imaginea care rămâne este a unei case bombardate în fața căreia, pe ”cumpănă”, odihnesc două perechi de chiloți, la uscat, și un trening mov.
Persoane: Vasile Alecsandri
Locații: Bacău
Subiecte: Case memoriale Mari români Poeți români
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Laura Bretan, sabotată la concursul Eurovision de doi jurați homosexuali pe motiv că artista a susținut Referendumul pentru Familie?

Mihai Alexandru, compozitorul piesei cântată de Laura Bretan: Mi-aș dori sa se menționeze clar în regulamentul acestui concurs, că participanții creștini nu au dreptul sa concureze la Eurovision, măcar să știm o treabă de la început

Reforma lui Macron: Adio termenilor „tată” și „mamă” în școli. Motivul: „Sunt o relicvă a trecutului“, susceptibile de a „penaliza familiile homosexuale”

Jurnalist francez despre miza „războiului civilizator” al Occidentului: Elitele au organizat „invazia” migranților pentru a importa o clasă de slujitori care să-i înlocuiască pe europeni

Martina Navratilova, sancționată de comunitatea LGBT pentru comentariile „transfobice” la adresa sportivilor transgender

18 februarie: 67 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor”: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

To be or not to be

1 decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

ActiveNews a împlinit 5 ani! Mesajul Președintelui Academiei Române și al tuturor personalităților care au semnat în Cartea de Onoare

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

De ce s-au supărat americanii. Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Geopolitica apropierii dintre Serbia ortodoxă și Turcia musulmană

De ce propunerea pentru revizuirea Constituției este blocată la Senat? Ce spun senatorii din comisiile care întârzie redactarea raportului

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă pentru Iohannis, Dragnea și Grindeanu: Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”

HEXI PHARMA. Din 27 de dezinfectanți testați la Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, cel puțin 18 au trecut testările bactericide, fiind declarați eficienți
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”

Cum a ajuns Clujul de la Călin Nemeș la Oana Mardare?

Nu te văd, golanule
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

S-a lansat o carte de neratat despre campania armatei române de cucerire a Odessei: Odessa - Gustul amar al victoriei, de Manuel Stănescu (EXCLUSIV)

Struți, capre și ulei sau Procesul unui judecător de la Curtea Constituțională la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție (VIDEO)

Cine sunt cei 23 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că decesele au apărut „la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”

Cum a devenit epidemia de rujeolă campanie de marketing pentru legea vaccinării

Ce să facem noi cu adevărul?

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

Fostul consultant NSA, Edward Snowden: Răspunsul la fenomenul „Fake news” NU este cenzura, ci ADEVĂRUL! Gândirea critică e mai importantă ca oricând

Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare
DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural - plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș

Colțul Anacronic: Molotov și libertatea de expresie

Fondatorul Source Institute: „Țineți-i pe cei dragi DEPARTE de facebook”. O pledoarie care ne dă fiori

Top 10: Cele mai citite articole din 2016 de pe ActiveNews. Subiectele despre EDUCAȚIE, familie, sănătate au fost cele mai apreciate de cititorii noștri. Vestea cea bună face audiență
Povestea lui Nicolae, copilul care a învins cancerul. „Dumnezeu m-a ajutat! Dacă nu era El, nu ajungeam aicea” (VIDEO)

100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

Așa am crezut și noi

O palmă de „europenitate” pe obrazul Timișoarei

7 măsuri pentru redresarea educației românești, propuse de economistul Bogdan Glăvan. Legalizarea homeschooling-ului și recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, discurs APLAUDAT minute în șir despre existența conștiinței de neam la români, pe vremea lui Mihai Viteazul. Ce au făcut ungurii ca „să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)
De ce raportați acest conținut?