ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rusia intenționează să creeze o versiune proprie a celebrei biblioteci online Wikipedia, informează Reuters. Guvernul dorește ca prin această măsură să ofere propriilor cetățeni mai multe informații "detaliate și corecte" despre Rusia.

Mall online:Livrare gratuita in 24 de ore!.

Invocând amenințări venite din partea de Vest a Europei, Kremlinul încearcă să obțină astfel tot mai mult control asupra internetului, notează Reuters. Wikipedia, enciclopedia online redactată de către utilizatorii de internet din întreaga lume, are pagini dedicate pentru aproape fiecare regiune și mare metropolă a Rusiei, dar oficialii ruși susțin că acest lucru nu este suficient.

"Am analizat informațiile oferite de Wikipedia și am ajuns la concluzia că acestea nu sunt suficiente și nu surprind în detaliu modul de viață din regiune și din țară. A început deja procesul de creare a unei Wikipedia alternative", a fost comunicatul de presă remis agenției RIA de oficialii bibliotecii prezidențiale din Rusia. În același comunicat se mai precizează că 50.000 de cărți și documente de arhivă din 27 de biblioteci de pe teritoriul Rusiei au fost deja predate pentru a crea "Wikipedia alternativă".

Nu se știe deocamdată dacă acest proiect va afecta într-un fel accesul cetățenilor ruși la paginile de Wikipedia deja existente.