ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În plină criză generată de ocuparea de către Rusia a Crimeii, blocul NATO şi Rusia se duelează în exerciţii militare, a căror natură seamănă flagrant cu realitatea actuală sau posibilă în viitor.

Coincidenţă sau nu, 16.000 de militari din 16 state se pregătesc să participe la manevre NATO de amploare în nordul Norvegiei, a anunţat vineri armata norvegiană. Precizarea este că exerciţiul e fără legătură cu criza din Ucraina.

Manevrele multinaţionale Cold Response, ajunse la a şaptea ediţie, începând din anul 2006, vizează antrenarea trupelor Alianţei Nord-Atlantice pentru lupte într-un mediu rece, în prezenţa unor observatori străini, inclusiv ruşi.

Prevăzute de mult timp, ele nu au nici o legătură cu actuala criză din Ucraina, care a condus la apariţia celor mai puternice tensiuni înregistrate dintre Rusia şi Occident, de la sfârşitul Războiului Rece şi până în prezent.

"Lucrăm la scenariu de doi ani", a declarat pentru AFP locotenent-colonelul Terje Bruoeygard, un purtător de cuvânt pentru Cold Response.

Pe de altă parte, Rusia a iniţiat ample exerciţii militare pentru testarea dispozitivelor de apărare antiaeriană din sectorul militar de sud-vest, situat în apropierea Mării Caspice, la aproximativ 500 de kilometri-est de Ucraina, anunţă surse citate de Fox News.

Aproximativ 3.500 de militari şi peste 1.000 de unităţi de armament greu au fost mobilizate pentru exerciţiile care vor dura aproximativ o lună, în zona Kapustin Iar, în apropiere de Marea Caspică, la aproximativ 500 de kilometri est de Ucraina.

În cursul manevrelor, vor fi testate sisteme antiaeriene şi va fi utilizată muniţie reală. "Este prima dată când un exerciţiu de această amploare are loc în acest district", a declarat colonelul Oleg Kocetkov, purtătorul de cuvânt al comandamentului regional rus.

Oficiali de la Pentagon au confirmat manevrele militare ruse.