S-a înfiinţat Asociația Civică pentru Demnitate în Europa, condusă de Dan Tănasă

Dan Tănasă, cunoscut pentru lupta pe care o duce pentru apărarea drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, este noul preşedinte al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa, se arată într-un comunicat primit la redacţie.
"Valorile care stau la baza constituirii asociației sunt valorile pe care trebuie să se sprijine orice societate democratică: libertate, democrație, egalitate, demnitate umană și drepturile omului. Vom milita activ pentru demnitate în Europa, pentru eradicare sărăciei și a discriminării de orice fel, pentru respectarea legilor, pentru combaterea corupției și pentru întărirea democrației și a statului de drept”, a spus Dan Tănasă.
ADEC se va implica activ în apărarea demnității umane și a drepturilor omului în cazul tuturor cetățenilor români din interiorul granițelor României care se află în dificultate sau care riscă să-și pierdă identitatea precum și în cazul comunităților de români din jurul granițelor României care au nevoie de ajutor pentru a-și păstra identitatea românească.
ADEC va milita în permanență pentru promovarea valorilor europene, a dialogului interetnic și interconfesional și pentru sprijinirea sistemului juridic în vederea creșterii încrederii cetățenilor în statul de drept bazat pe dreptate socială.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)