S-au speriat degeaba! Doar 24 de români au sosit în Marea Britanie după anularea restricţiilor

Doar 24 de români au sosit în Marea Britanie de la 1 ianuarie, când au fost anulate restricţiile impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii europene, potrivit ambasadorului român la Londra Ion Jinga, relatează The Daily Mail în ediţia electronică de marţi.
Potrivit publicaţiei, ambasadorul a subliniat că previziunile referitoare la un "aflux" după anularea restricţiilor nu s-au împlinit. De asemenea, diplomatul afirmă că zece companii au contactat Ambasada României la Londra în vederea angajării unor români, fiind redirecţionate spre Jobcentre.
Agenţia britanică pentru control la frontieră nu a publicat date cu privire la numărul românilor şi bulgarilor care au venit în ţară de la Anul Noul încoace, precizează publicaţia. Însă autorităţile din Olanda au publicat date potrivit cărora 21 de români şi 15 bulgari au sosit în ţară în ultimele două săptămâni, iar Jinga a declarat că datele sunt similare în Marea Britanie.
"Nu văd niciun motiv ca Olanda să fie mai puţin atractivă ca Marea Britanie, apropierea ei geografică pledând în favoarea olandezilor. Ceea ce ştim este că la bordul unei curse aeriene care a aterizat la Luton pe 1 ianuarie, (se aflau) doar doi români au beneficiat de avantajul anulării restricţiilor în Marea Britanie", a declarat el pentru The Daily Telegraph, citat de Mail.
"Companiile britanice oferă în prezent 5.000 de posturi românilor, pentru a acoperi deficienţe de personal înalt calificat pe piaţa muncii", a mai spus ambasadorul.
"România depune eforturi puternice pentru a-i opri pe români să plece din ţară în alte state UE, pentru a-şi păstra economia stabilă", comentează The Daily Mail, care subliniază că "tentaţia obţinerii unor salarii mai mari în alte ţări este greu de învins, după anularea restricţiilor" pe piaţa muncii din UE.
Declaraţiile ambasadorului român apar în contextul în care fostul cancelar conservator Kenneth Clarke a respins acuzaţii potrivit cărora UE este de vină pentru niveluri "nesustenabile" ale migrării.
Clarke, emisar special pentru Comerţ în cadrul Guvernului britanic, a declarat că crede că "nu este adevărat că UE este de vină pentru valuri inacceptabile de migraţie". "Ideea că poţi să porţi o dezbatere fundamentală care să oprească cumva toţi aceşti străini să vină aici este mai degrabă tipică escapismului naţionalist de dreapta", a apreciat el.
Afirmaţiile sale au provocat o polemică cu ministrul de Externe William Hague, care a insistat asupra faptului că anularea unor restricţii impuse celor care vin din state membre UE a declanşat o "migraţie la scară largă" şi a fost o "greşeală".
Însă comisarul european pentru Afaceri Sociale László Andor a sugerat că dezbaterea britanicilor cu privire la migrarea românilor şi britanicilor este "emoţionali şi eronată", îndemnându-i pe britanici "să acorde mai multă atenţie faptelor", în contextul în care nu există niciun "aflux" de imigranţi români şi bulgari.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)