ascultă articolul

Cumpărături.

Hypermarcket.

Urăsc.

Nu prea pupăm, aşa că Matei e ca un bărzăune beat printre rafturi, sau ca un copil de la ţară, adus brusc în Bucureşti – în cinci minute îi trece.

Îmi pune în faţă o cutie de prezervative :

“Ce-i  asta? Vreau şi io?”(cele două se leagă indiferent că e vorba de propilenă (sună pompos şi academic, dar e doar baza acetonei) sau piele de broască malaeziană (oare o exista?-trebuie să fie şi acolo vreo specie!)

Mă uit în faţă, mă uit în spate;  disperare şi speranţă în priviri. Disperarea rămâne. Mulţi cumpărători în toate punctele cardinale. Se opresc zâmbitori, pentru că îngerescul din ochii copilului meu pareaza orice gând rău. Adopt zâmbetul meu stresat, cu faţă largă şi ochi încrucişaţi, şi mă rog Domnului de o catastrofă minoră, acolo – o pană de curent sau o alarmă de incendiu. Cum Dumnezeu are mai multă minte decât mine, mă lasă să fac ce trebuie făcut în orice situaţie de neieşit – să atârn!

Şi m-apuc să mă bălăngăn, spânzurată în neputinţă:

“Unde ai găsit-o (cutia, evident)?” Mare deşteaptă, ce să zic?! mă auto-persiflez în gând.

Prea târziu ! Mica fiară a mirosit sângele nesiguranţei mele şi a preluat controlul:

“De ce nu-mi răspunzi ?“ Fac pariu că ăştia mici învaţă tehnici de manipulare la clasele I-IV.

“Pentru că eram îngrijorată să n-o fi pierdut cineva! mint cu neruşinare (al câtelea păcat era; or fi puse ierarhic, în ordinea gravităţii, sau invers?)

“Păi, îşi poate lua alta.” (Copil deştept. Mamă mândră. Încă suspendată în neputinţă.)

Încerc curajos:

“Ştii, când un băiat şi o fată se iubesc…ei bine, când ei cresc mari, foarte mari (Extrem de mari! De genul:  de vreo 60 ani - o să fiu în mod cert oale şi ulcele atunci.) ei îşi arată dragostea într-un anumit fel pe care nu ţi-l pot descrie chiar acum…

“De ce?”

“Păi, pentru că avem auditoriu şi varianta demo a fost până aici, iar, pentru a vedea/asculta  continuarea, trebuie să plătească…”

“Dar ce e înăuntru ?”

“Sunt nişte bucăţi de plastic?”

“Şi ce faci cu ele? Ţi le pui pe nas?”

Hmmm ! pufnesc în râs vizionând mental varianta:

“Nuuuu. În altă parte…mai intim.”

L” În buzunar?”

“Vrei să jucăm fazan?”

“Maaamiiiiiii!!!! Te rog, răspunde-mi!”

“Hai să-l întrebăm pe tati, vrei? Rămâi cu el pentru că eu mă duc până la frigiderele mari să cumpăr mâncare. Nu veniti şi voi că-i frig!”

Mă uit cu o tentă de milă către soţul meu. Pare aşa nevinovat venind cu un zâmbet larg către noi. Nici nu ştie ce l-a lovit.

Plec să cumpăr carne şi s-o sun pe mama.

O s-o las chiar să îmi dicteze o reţetă prin telefon.