SENTINŢĂ: Steagul SECUIESC, arborat ILEGAL în parcul central din Sfântu Gheorghe

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat luni că, prin sentinţă definitivă, Curtea de Apel Braşov a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care solicitase instanţei să oblige conducerea primăriei să îndepărteze din parcul central steagul secuiesc, amplasarea acestuia fiind ilegală.
Instanţa a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care a solicitat obligarea conducerii Primăriei Sfântu Gheorghe să îndepărteze steagul secuiesc ridicat în vara anului trecut, la iniţiativa PCM Covasna, pe un catarg în Parcul Elisabeta, din centrul municipiului, transmite corespondentul Mediafax.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că nu a primit încă motivarea instanţei şi doar după ce o va primi va decide în privinţa paşilor următori.
"În acest moment, pot doar să vă spun că greşesc cei care cred că astfel, cu decizii administrative, se pot şterge dragostea şi angajamentul secuilor faţă de pământul natal, faţă de simboluri", a subliniat edilul, care a precizat că decizia Curţii de Apel Braşov este recentă şi definitivă.
La iniţiativa PCM Covasna, în 4 iunie 2013 a fost ridicat un drapel secuiesc, având o lăţime de doi metri şi o lungime de 1,12 metri, pe un catarg în Parcul Elisabeta, din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)