ȘOCANT:Un tânăr din Câmpulung Moldovenesc a fost găsit ÎNCHIS în casă, ÎNFOMETAT. La 23 de ani, cântărește DOAR 21 de kilograme

Un tânăr din Câmpulung Moldovenesc a fost găsit, marți, de către asistentul social în a cărui supraveghere se afla, în stare foarte gravă, suferind de inaniție, înfometat, murdar, neîngrijit, cu unghiile crescute, atât la mâini, cât și la picioare și adus de urgență la spital, la secția reanimare-terapie intensivă.
Starea tânărului a fost stabilizată de către medicii care susțin că nu au mai văzut niciodată așa ceva. Andrei a ajuns la spital foarte speriat: „se zbătea, stătea ghemuit, asemeni unui animal hăituit, speriat de tot ce mişcă în jurul lui, pentru că de văzut nu vede aproape de loc”, conform Monitorului de Suceava
Având, din 2008, un certificat de handicap de gradul I, cu însoțitor, Andrei a fost îngrijit, până nu demult, de mama lui. Anul trecut, însă, femeia a decedat și fratele mai mare al băiatului i-a suplinit rolul de însoțitor. Vasile Stețco, care locuiește în aceeași casă cu concubina și cei doi copii ai lor, l-a îngrijit, pentru o perioadă, pe fratele său bolnav. De o perioadă, însă, se pare că încasa doar banii pe care statul îi oferă pentru îngrijirea persoanei cu handicap, lăsându-și fratele în casă, singur, încuiat, nemâncat și nespălat. Astfel, pleca cu o căruță să adune fier vechi.
„Chiar înainte de sărbătorile pascale am fost acasă la această familie. I-am găsit pe toţi, inclusiv pe Vasile, însoţitorul lui Andrei. Aveau ceva mâncare în casă şi Andrei părea bine îngrijit. Acum, după ce fratele mai mare l-a încuiat pe Andrei în casă, l-a lăsat fără hrană, sunt sigur că tânărul nu mai poate să revină în familie. Până ce Andrei va fi externat din spital, în jurul datei de 6 mai, cel târziu, eu pregătesc dosarul complet, pentru a solicita Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava internarea tânărului într-un centru social pentru adulţi. S-a dovedit că Vasile Robert Steţco a urmărit banii pe care îi poate primi de pe urma fratelui bolnav şi nu l-a îngrijit corespunzător. S-a dovedit că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru ca tânărul cu handicap să fie îngrijit în familia naturală. Fratele lui a dat dovadă de indolenţă”, a declarat Vladimir Cehren, Asistentul social din cadrul Primăriei Câmpulung Moldovenesc, cel care l-a găsit pe Andrei în acest hal, suferind cumplit, la un pas de moarte.
La 23 de ani, acest tânăr a ajuns să cântărească doar 21 de kilograme. Medicii se străduiesc să-l înzdrăvenească, hrănindu-l artificial.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)