SONDAJ Un sfert dintre români SE TEM DE UN RĂZBOI cu Rusia

Un procent de 26% dintre românii intervievaţi într-un sondaj IRES spun că le este foarte mare frică de un posibil conflict al României cu Rusia, însă un procent de asemenea ridicat - 24% - spune că nu le este deloc frică de o asemenea posibilitate, informează Agerpres.
Sondajul, realizat pe 26 martie, arată că majoritatea participanţilor la studiu (59%) estimează că riscul declanşării unui conflict al României cu Rusia, în următoarele şase luni, este mic şi foarte mic. Puţin peste un sfert dintre respondenţi (27%) consideră acest risc drept mare şi foarte mare.
Mai mult de 4 din 10 români (46%) cred însă că România nu procedează bine atunci când critică Rusia pentru invazia din Crimeea, iar 40% cred contrariul, respectiv că România procedează bine.
Potrivit aceluiaşi studiu, mai mult de două treimi dintre respondenţi (67%) cred că NATO ar apăra România într-un posibil conflict cu Rusia, iar 21% cred că alianţa nord-atlantică nu ar apăra ţara noastră.
Eşantionul a fost unul reprezentativ la nivel naţional, iar volumul eşantionului a fost de 1.446 indivizi cu vârsta de peste 18 ani, cu o eroare maximă tolerată de 2,7%.
"Scala folosită pentru această întrebare a fost una de la 1 la 10, unde 1 reprezintă deloc frică iar 10 foarte mare frică. Pe această scală, 47% dintre respondenţi s-au poziţionat în zona de la 6 la 10, corespunzătoare celei mai mari intensităţi a sentimentului fricii. Doar 35% dintre respondenţi s-au poziţionat în zona de la 1 la 4, zona care indică un sentiment scăzut al fricii", se arată într-un comunicat al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) remis, vineri, agenţiei Agerpres.
Sondajul, realizat pe 26 martie, arată că majoritatea participanţilor la studiu (59%) estimează că riscul declanşării unui conflict al României cu Rusia, în următoarele şase luni, este mic şi foarte mic. Puţin peste un sfert dintre respondenţi (27%) consideră acest risc drept mare şi foarte mare.
Mai mult de 4 din 10 români (46%) cred însă că România nu procedează bine atunci când critică Rusia pentru invazia din Crimeea, iar 40% cred contrariul, respectiv că România procedează bine.
Potrivit aceluiaşi studiu, mai mult de două treimi dintre respondenţi (67%) cred că NATO ar apăra România într-un posibil conflict cu Rusia, iar 21% cred că alianţa nord-atlantică nu ar apăra ţara noastră.
Eşantionul a fost unul reprezentativ la nivel naţional, iar volumul eşantionului a fost de 1.446 indivizi cu vârsta de peste 18 ani, cu o eroare maximă tolerată de 2,7%.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)