STUDIU: 54% din populaţia lumii a auzit de Holocaust

Un studiu realizat de compania de cercetări şi consultanţă First International Resources în 100 de ţări arată că puţin peste jumătate din populaţia lumii a auzit de Holocaust. Dintre aceştia, doar 33% cred că genocidul a fost descris corect, scrie Adevarul.
Studiul First International Resources a fost realizat cu 53.000 de repondenţi din 100 de ţări, ale căror populaţii totale reprezintă peste 85% din populaţia lumii şi care generează 96,9% din PIB mondial. Dintre cei care nu cred că Holocaustul a fost descris corect, unii sunt convinşi că numărul victimelor a fost exagerat, alţii spun că genocidul ar fi în totalitate un mit. 30% dintre repondenţi consideră că „evreii vorbesc prea mult despre ceea ce li s-a întâmplat în timpul Holocaustului”.
Pe scurt, la 70 de ani de la eliberarea prizonierilor de la Auschwitz, două treimi din populaţia lumii fie nu a auzit de Holocaust, fie îl neagă. Rezultatele studiului arată totodată că procentul celor care nu au auzit de Holocaust este mai ridicat în rândul tinerilor. Astfel, 52% dintre repondenţii cu vârste sub 35 de ani nu au auzit de exterminarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Studiul relevă şi că stereotipurile asociate cu populaţia evreiască sunt, în continuare, răspândite în întreaga lume. Cele mai întâlnite sunt:
- Evreii sunt mai loiali Israelului decât ţării în care trăiesc
- Evreii au prea multă putere în lumea afacerilor
- Evreii au prea multă putere în pieţele financiare internaţionale
- Evreilor le pasă doar de ceea ce li se întâmplă celor ca ei
- Evreii au prea mult control asupra probemelor globale
- Oamenii îi urăsc pe evrei din cauza felului în care se comportă
- Evreii se cred mai buni decât ceilalţi oameni
- Evreii au prea mult control asupra guvernului american
- Evreii vorbesc prea mult despre ceea ce li s-a întâmplat în timpul Holocaustului
- Evreii sunt responsabili pentru majoritatea războaielor din lume
26% dintre cei intervievaţi consideră „probabil adevărate” cel puţin 6 dintre aceste 11 afirmaţii.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)