ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cercetătorii de la Universitatea Stanford au anunţat că o boală infecţioasă rară şi incurabilă, asemănătoare poliomielitei, a apărut în California, afectând un număr redus de copii.

Duminică, la un congres al Academiei Americane de Neurologie din Philadelphia, oamenii de ştiinţă au prezentat cinci cazuri de paralizie subită la copii.

"Deși virusul poliomielitei a fost practic eradicat în lume, alte virusuri pot afecta măduva spinării, ceea ce a dat naștere unui sindrom asemănător poliomielitei", a declarat neurologul Keith Van Haren, autorul principal al acest studiu de caz.

"În ultimul deceniu, s-a făcut legătura între noi forme de enterovirusuri și apariția acestui sindrom similar poliomielitei în rândul copiilor din Asia și Australia", a explicat cercetătorul. "Aceste cinci noi cazuri aduc în lumină posibilitatea apariției unui sindrom similar poliomielitei în California", a adăugat el.

Datorită introducerii unui vaccin în anii 1950, poliomielita a fost în mare parte eradicată la nivel mondial, dar boala continuă să face ravagii în unele țări precum Pakistan, Nigeria și Afganistan.

În California, cei cinci copii afectați de noul sindrom au fost toți vaccinați împotriva poliomielitei, iar testele de poliomielită au ieșit negative. Toți au prezentat aceleași simptome: o pierdere bruscă a capacității de mișcare a unuia dintre membre, urmată după două zile de paralizie.

Trei dintre ei sufereau de o boală respiratorie înainte de apariţia acestor simptome, iar doi dintre ei erau purtători ai enterovirusului 68, un virus rar care a fost asociat cu apariția acestei boli. Medicii caută în continuare cauzele bolii.