ascultă articolul

Circulă o bârfă cu parfum de credibilitate cum că Angela Merkel se va implica personal în campania candidatului Klaus Iohannis.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii

Sincer, nu m-ar mira să o facă. Este tot mai evident, la o privire atentă, că niciunul din principalii candidați la prezidențiale nu are un program esențial diferit față de adversarii săi. Cetățeanul român care ar fi dispus să voteze programe și nu oameni, ar putea pune ștampila ”votat” pe oricare din candidații serioși fără să poată spera sau teme că România va trece prin schimbări radicale.

Bătălia electorală este însă purtată sub semnul unei întrebări pe care nimeni nu îndrăznește să o pună direct și deschis: Va alege Statul român o loialitate mai mare față de Uniunea Europeană, sau va alege o loialitate mai mare față de Statele Unite ale Americii?

Criza ucraineană declanșată în decembrie anul trecut a scos la iveală mai multe realități de care orice lider politic din România va trebui să țină cont.
Dezastrul ucrainean- o țară în colaps economic, sfâșiată de un război civil, din care a fost practic ruptă o regiune de maximă importanță economică și strategică (Crimeea)- a arătat atât lipsa de viziune pe termen mediu și lung a politicii externe americane cât și incapacitatea Uniunii Europene în a avea o politică externă coerentă și în a își putea asuma răspunderea până la capăt pentru anumite decizii.

Statele Unite au făcut în Ucraina exact ceea ce au făcut și în Siria. Invocând un vag principiu al ”luptei pentru libertate”, au aruncat în aer niște state stabile politic, deschizând în ambele țări câte o cutie a Pandorei. Indiferent de scopul real al acestor decizii ale politicii externe americane, ceea ce este vizibil este analfabetismul cultural al factorilor decidenți din SUA.

Cu toate acestea SUA trebuie să își reprezinte interesele în zonă. Orientul mijlociu pare pierdut de sub control. Turcia, vechi aliat, evoluează pe un drum propriu, de stat islamic și lider regional. Aceasta mai ales în contextul puternicei renașteri a Islamismului politic, după haosul lăsat de războaiele din Afganistan, Irak și destabilizarea de către americani a Siriei.
Puține state din Uniunea Europeană, și oricum nu cele mai importante, mai sunt dispuse să însoțească SUA în diversele sale aventuri politice și militare. De cele mai multe ori sunt târâte în crize- așa cum a fost situația din Ucraina. De altfel această listă este foarte scurtă și alcătuită din două state în care sentimentele antirusești sunt mai puternice decât rațiunea de stat: Polonia și România. A le pierde, înseamnă pentru americani a pierde Europa.

Uniunea Europeană a descoperit că status quo ante crizei ucrainiene era o soluție mult mai bună decât aventura unui foarte dificil război economic cu Rusia și asumarea unor responsabilități politice și economice uriașe față de Ucraina și Republica Moldova, pioni geostrategici esențiali în acest nou război rece.
Nici în interiorul UE lucrurile nu stau mai bine. Forța valului eurosceptic este în creștere și se depun eforturi serioase pentru a menține Uniunea așa cum a fost ea gândită prin Tratatul de la Lisabona. Apariția unei dizidențe puternice, precum Ungaria- în interiorul Uniunii Europene, existența unor State din UE (precum Bulgaria, Cipru, Grecia) în care nu există nicio favorabilitate pentru un război rece cu Rusia, determină Uniunea Europeană la un joc dificil care necesită și multă înțelepciune.

Rusia a descoperit că dacă nu joacă, va pierde. Lovitura de stat din Ucraina- țară ce făcea parte din zona de influență rusă, a afectat iremediabil status quo-ul agreat până în acest moment și obligă Rusia la confruntare directă. Foarte puțin probabil să fie și pregătită pentru această confruntare. Dar categoric este suficient de pregătită pentru a face ca acest război să fie cu pierderi uriașe pentru toaqte părțile implicate.

Deci cam acesta este cadrul real în care se desfășoară alegerile prezidențiale din România. Țara este disputată de principalii trei actori ai războiului rece în desfășurare.
Statele Unite ale Americii au nevoie de un cap de pod la Marea Neagră, unde se pare că nu mai au niciun alt stat prietenos. De asemenea au nevoie de un vot în cadrul structurilor decisive ale Uniunii Europene (Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene).
Uniunea Europeană are nevoie de un stat membru care să nu îi facă probleme, ba mai mult, să fie o zonă de stabilitate într-o regiune în care atât state membre (Ungaria, Bulgaria, Grecia, Cipru) cât și state candidate (Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia) au o sensibilitate ridicată față de punctele de vedere ale Moscovei.
Rusia dorește, desigur, ca România să nu strice armonia simpatiei pro-ruse care pare să se fi instaurat de la Budapesta la Tesalonic. De aceea, având miza cea mai mică, Rusia nici nu a investit real în politica românească, mișcările sale din acest moment fiind doar de ordin mediatic (deschiderea anunțată a unei secții în limba română postului Russia Today).

Ce va face România? Ce ar trebui să facă? Care sunt opțiunile pragmatice? Iată întrebări ce în loc să domine agenda dezbaterilor electorale, sunt evitate cu pragmatism de candidații la prezidențiale.

Principalii doi candidați și-au exprimat deja punctele de vedere. Victor Ponta, candidatul PSD și-a început campania secondat pe scenă de premierul pro-occidental al Moldovei, domnul Leancă și și-a construit campania electorală pe un discurs naționalist și unionist care inevitabil are substrat anti-rusesc. Domnul Klaus Iohannis, candidatul PNL și PDL la alegerile prezidențiale, a avut cu privire la acest subiect declarații mult mai nuanțate, copy-paste după discursul pacifist al Uniunii Europene.
Dar cert este că, fără să li se spună lucrul acesta, alegătorii la prezidențiale vor vota de fapt pentru mai multă UE sau mai multă SUA pentru România. Aceasta este miza reală (dar secretă) a acestor alegeri prezidențiale.