ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Statele Unite ar putea să mute din Germania în România, Polonia sau ţările baltice o echipă de luptă din cadrul unei brigăzi, cu tancuri şi vehicule Bradley, a declarat luni la Vilnius generalul Ben Hodges, comandantul Forţelor Terestre NATO (LANDCOM), citat într-un comunicat DoD.

Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!

El a adăugat că departamentele Apărării şi de Externe discută în prezent cu statele membre NATO despre locul exact în care ar urma să fie "prepoziţionat echipament" în Europa de Est, în contextul în care Statele Unite nu mai au o prezenţă militară masivă, ca cea din Germania de Vest din timpul Războiului Rece, iar strategia curentă prevede furnizarea către forţele din avanpost a unor capabilităţi de reacţie rapidă, alături de antrenamente cu forţe NATO locale, se arată într-un comunicat al Departamentului american al Apărării (DoD) postat pe site, transmite Mediafax.

Deşi "amprenta (americană) în Europa este mult mai mică decât era, putem furniza capabilităţile necesare", a spus generalul, adăugând că speră ca fondurile destinate operaţiunilor de urgenţă în străinătate să fie aprobate pentru toate cheltuielile prevăzute în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve.