SUA resping afirmaţiile lui Vladimir Putin în privinţa Ucrainei, folosindu-l pe Dostoievski

Departamentul de Stat american a făcut referire la Dostoievski pentru a respinge punct cu punct cele "zece afirmaţii eronate" ale preşedintelui rus Vladimir Putin în privinţa Ucrainei.
Diplomaţia americană citează o frază din romanul "Însemnări din subterană" al scriitorului rus Dostoievski, declarând că "Rusia spune poveşti false pentru a justifica acţiunile ilegale în Ucraina, iar lumea nu a mai mai văzut o ficţiune atât de surprinzătoare din momentul în care Dostoievski a scris «Doi plus doi egal cinci reprezintă, uneori, un lucru încântător»", enumerând cele zece afirmaţii ale lui Vladimir Putin, care "justifică agresiunea rusă în Ucraina, alături de fapte pe care acesta le ignoră sau le deformează".
Astfel, în timp ce preşedintele rus dă asigurări că în Crimeea nu se află soldaţi ruşi, ci "grupuri de autoapărare ale cetăţenilor", diplomaţia americană răspunde că "sunt dovezi clare care sugerează că forţele de securitate ruse se află la conducerea trupelor antiucrainene foarte organizate din Crimeea", arătând că aceste trupe "conduc maşini înmatriculate în Rusia şi se prezintă ca fiind militari ruşi când sunt întrebaţi de presa internaţională sau de soldaţii ucraineni".
Washingtonul respinge şi afirmaţiile lui Vladimir Putin privind "criza umanitară" şi miile de refugiaţi care fug din Ucraina spre Rusia, dar şi pe cele care fac referire la ameninţări care-i vizează pe etnicii ruşi din Ucraina sau bazele militare ruse, ca şi atacurile vizând bisericile şi sinagogile din sudul şi estul Ucrainei.
SUA dă asigurări că Parlamentul este "cea mai reprezentativă instituţie din Ucraina", respingând astfel acuzaţiile preşedintelui rus că Legislativul de la Kiev este "sub influenţa extremiştilor şi a teroriştilor".
Departamentul de Stat subliniază că "unele dintre grupările ultranaţionaliste de extremă dreapta au fost implicate în ciocnirile cu forţele de ordine", în timpul manifestaţiilor care au dus la demiterea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, însă acestea nu fac parte din Parlamentul de la Kiev.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)