SURORILE lui COPOSU au fost CITATE în DOSARUL TORŢIONARULUI VIŞINESCU

Surorile lui Coposu au fost citate în dosarul torţionarului Vişinescu la Curtea de Apel București (CAB), care a stabilit pentru 24 septembrie începerea judecării pe fond a dosarului.
Rodica Coposu și Flavia Bălescu, surorile lui Coposu, vor fi citate pentru a fi audiate ca martori.
Un judecător de cameră preliminară de la CAB a stabilit miercuri că Alexandru Vișinescu nu a invocat cereri și excepții în proces şia dispus începerea judecării pentru 24 septembrie.
La acest termen, vor fi citate părțile civile Aurora Dumitrescu, fostă deținută politic, dar și Nicoleta Eremia, soția fostului general Ion Eremia, închis la Penitenciarul Râmnicu Sărat.
Instanța a dispus efectuarea de adrese către alţi cinci martori, printre care şi surorile lui Coposu, astfel: Maria Anca Cernea, Valentin Cristea, Elena Iacob, Flavia Bălescu (90 de ani) și Steluța Lucia Rodica Coposu (82 de ani). Martorii trebuie să spună judecătorilor dacă se constituie în părți civile la dosar.
Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis pe 18 iunie în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)