ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Comisia Europeană a declanşat o serie de anchete la mai mulţi producători, distribuitori şi retaileri din zona electro-IT&C, sub bănuiala că s-ar fi blocat vânzările online, lucru care poate conduce, în primul rând, la preţuri de consum mai mari.

Samsung şi Philips au anunţat azi că se află printre companiile vizate de ancheta CE şi cooperează cu inspectorii, informează Reuters.

Comisia este preocupată de faptul că societăţile în cauză ar fi încălcat regulile antitrust ale UE care interzicc acordurile anticoncurenţiale sau practici concertate ( articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE ).

Oficialii Comisiei au fost însoţiţi la inspecţii, desfăşurate în mai multe state membre, de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale pentru concurenţă.