ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Noile sancțiuni europene împotriva Moscovei pentru rolul său în destabilizarea situației din Ucrainei - concepute special pentru a limita finanțarea economiei ruse - au intrat în vigoare vineri dimineață odată cu publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, informează AFP și Reuters.

Potrivit Agerpres, noua serie de sancțiuni prevede înghețarea activelor și interdicție de călătorie în UE pentru alte 24 de personalități ruse. Pe lista neagră a UE au fost incluși Igor Lebedev, vicepreședintele Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski, un politician naționalist, și mai mulți lideri ai separatiștilor proruși din estul Ucrainei, printre care Aleksandr Zaharcenko (liderul autoproclamatei republici populare Donețk ) și Aleksandr Karaman, provenind din Transnistria.

Printre persoanele vizate de noile sancțiuni europene figurează și Serghei Cemezov, descris ca un asociat apropiat al președintelui Vladimir Putin din perioada în care acesta conducea rezidența KGB în Germania de Est. Cemezov se află la conducerea Rostec, un grup industrial de prim-plan care include și furnizorul de arme Rosoboronexport și o firmă care intenționează să construiască centrale de energie în Crimeea.

Sancțiunile blochează finanțarea datoriei pentru trei companii petroliere ruse — Rosneft, Transneft și ramurii petrolieră a Gazprom, Gazprom Neft — și pentru alte trei din domeniul apărării — OPK Oboronprom, United Aircraft Corporation și Uralvagonzavod.

De asemenea, acestea vizează nouă întreprinderi care produc articole cu dublă utilizare civilă și militară, cu care UE a instituit interdicție de comerț.

Pe lista celor 24 de personalități ruse și ucrainene vizate de înghețarea activelor și interdicție de călătorie în UE apar și alți doi vicepreședinți ai Dumei.