ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Paștele este un prilej excelent pentru a ne reîntoarce în familie, a reînnoda legături și de a petrece în liniște alături de cei dragi, dincolo de clișee. Excepție nu fac nici oamenii din lumea sportului, care își doresc poate uneori mai mult o ocazie de a fi aproape de cei care contează, mai ales că au fost ținuți cu prețul performanței departe de familie uneori.

Dorin Goian (ex-stelist, actualemente fundaș la Asteras Tripolis): „Voi merge la Înviere, iar apoi zilele care urmează voi fi acasă cu musafiri (fini, cumetri, toată familia). Paștele îl voi face acasă, la Suceava, urmând ca pe 16-17 ne întoarcem în Grecia“.

Virgil Stănescu (președintele echipei de baschet Steaua CSM EximBank): „O să petrecem acasă, în familie, cu părinții, este o sărbtăoare frumoasă, pe care o conisderăm o oportunitate de a ne reuni“.

Amatto Zaharia (președintele Federației Române de Kempo): „Sunt alături de lotul Naționalei de Kempo a României într-un stagiu de pregătire la Brezoi. Sâmbătă noapte vom merge la biserică să luăm lumina sfântă, iar de luni reîncepem antrenamentele. Urmează campionatele mondiale de Kempo din Antalya”.

Monica Iagăr (campioană europeană la săritura în lungime): „Sărbătorile de Paști mi le petrec acasă, în familie. Familia este ceea ce ma împlinește si respect tradiția cu oua roșii, făcute în joia mare și gătesc drob și miel“.

Monica Roșu (gimnastă olimpică): „Paștele o să-l petrec în familie, cu voie bună, cu mâncare tradițională, așa cum se obișnuiește. L-am ținut și pe cel catolic săptămâna trecută, întrucât am oameni în familie care aparțin de această religie“.

Totuși, sportul nu se oprește în loc odată cu această sărbătoare. Pe plan intern vom avea două partide de Liga I, respectiv FC Brașov - FC Botoșani (17.30) și Astra Giurgiu - FC Steaua București (19.30).

Dincolo de toate, redacția activenews.ro vă urează Sărbători de Paști Fericite!