ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, împreună cu personal navigant şi tehnic, au ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale. Militarii canadieni vor participa la exerciţii şi activităţi de pregătire în comun cu militarii români. Ottawa a anunțat încă din 29 aprilie că şase avioane CF-18 ale aviaţiei sale vor fi trimise pentru a susţine operaţiunile NATO din Europa de Est şi vor fi staţionate în România, iar a doua zi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a avut o convorbire telefonică cu omologul său canadian, Robert Nicholson, în care au căzut de acord asupra detaliilor acestor acțiuni.

Ministrul canadian al Apărării a afirmat că acest gest este o dovadă a solidarității cu poporul ucrainian.
Ca răspuns la cererea NATO de a sprijini securitatea noastră colectivă şi de a demonstra solidaritatea noastră cu poporul din Ucraina, vom desfăşura şase avioane CF-18 în Europa.

Aeronavele de tip CF-18 Hornet sunt specifice forțelor canadiene și se fabrica de la sfârșitul anilor '70. Acestea au fost folosite în Războiul din Golf (1991), prima conflagrație în care s-a implicat Canada, după Războiul din Coreea, din anii '50, în conflictul din Kosovo, de la mijlocul anilor '90 și în situația tensionată din Liban, din 2011.