Scandal între Biserici: Credincioșii ortodocși au făcut LANȚ VIU în fața Mânăstirii Bixad, retrocedată greco-catolicilor

Sute de persoane, credincioşi şi preoţi ortodocşi s-au adunat joi în faţa Mănăstirii din Bixad, Satu Mare, pentru a se opune retrocedării unei părţi din lăcaşul de cult, greco-catolicilor.
Executorul judecătoresc care trebuie să pună în aplicare sentinţa, a fost însoţit de jandarmi şi poliţişti.
Localnicii au blocat drumul de acces spre mănăstire cu camioane, acestea fiind înlăturate imediat după apariţia unui echipaj de poliţişti din Negreşti-Oaş. Credincioşii aflaţi la faţa locului au făcut un lanţ viu în faţa mănăstirii. La faţa locului au fost duse şi tunuri de apă şi spumă. Oamenii cântau în cor „Nu lăsa măicuţă să perim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale …”
Reprezentanţii Episcopiei greco-catolice a Maramureşului şi Sătmarului, însoţiţi de un executor judecătoresc, au venit să pună în aplicare sentinţa Tribunalului Mehedinţi şi a deciziei Curţii de Apel Craiova prin care Episcopiei greco-catolice a Maramureşului şi Sătmarului i-a fost atribuit terenul din curtea Mănăstirii Bixad, precum şi două clădiri.
Ei au fost întâmpinați de sute de credincioşi ortodocşi şi zeci de călugări şi preoţi din cadrul Mănăstirii Bixad şi a parohiilor din localităţile limitrofe, în frunte cu stareţul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” din Bixad, Emanuil Rus.
Cele două părţi au fost ţinute la distanţă de un dispozitiv impresionant de forţe de ordine, format din circa 200 de poliţişti şi jandarmi.
Consiliul Judeţean Satu Mare a intervenit, obţinând în instanţă suspendarea executării silite, potrivit gazetanord-vest.ro.
Între Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi Mănăstirea Ortodoxă Română de la Bixad se poartă procese de ani buni de zile.
Biserica greco-catolică a obţinut o sentinţă defitinivă şi irevocabilă privind revendicarea terenurilor şi construcţiilor Mănăstirii Bixad. Din cauza presiunilor locale, dosarele aflate de ani de zile pe rolul instanţelor locale sătmărene au influenţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să le strămute la Mehedinţi şi Craiova, unde s-au acordat sentinţele defitinive şi irevocabile. În sentinţa nr.341/2011 a Curţii de Apel Craiova este specificat faptul că Biserica Ortodoxă Română este obligată să-i lase greco-catolicilor construcţia cu destinaţie de Preventoriu pentru copii hadicapaţi şi construcţia cu destinaţie spaţiu pentru activităţi specifice ale copiilor internaţi în preventoriu.
Biserica greco-catolică ar urma să fie pusă în posesie cu terenul aferent curţii Mănăstirii Bixad precum şi cu cele două clădiri.
Biserica Mănăstirii Bixad, situată în mijlocul terenul ce urmează a fi dat greco-catolicilor rămâne teoretic în posesia Bisericii. Practic însă este imposibil, deoarece terenul de sub biserică este al Greco-catolicilor. Zilele următoare, executorul judecătoresc va pune în executare decizia Curţii de Apel Craiova.
(Foto: gazetanord-vest.ro)

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)