ascultă articolul

O expoziție în care sunt expuse sute de scrisori ale unor oameni trimiși în gulagul sovietic s-a deschis la Moscova, readucând astfel în atenție o perioadă întunecată din istoria comunistă, marcată de teroare.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Păstrate cu grijă și ascunse de familii zeci de ani, aceste mărturii — care l-au ajutat pe scriitorul și disidentul Alexandr Soljenițîn să scrie 'Arhipelagul Gulag', publicat în 1973 la Paris — nu au fost dezvăluite de sovietici decât la finele anilor 1980, cu câțiva ani înainte de dezmembrarea U.R.S.S.

”Dragă tată și mamă, nu știu unde mă duc. Mironets m-a denunțat și am fost condamnat la 10 ani de lagăr. Vă scriu din vagon și arunc scrisoarea în aer', nota pe o bucată de hârtie poetul Vasili Malagușa în 1938, în drum spre lagărul Kolîma din Extremul Orient rus, unul din cele mai dure lagăre din gulag.

”Mironets m-a denunțat (poliței secrete) spunând că sunt înrolat într-o organizație naționalistă', scrie poetul într-una din cele 15 scrisori aruncate din vagon și luate de oameni care lucrau sau locuiau de-a lungul linei ferate și care le-au trimis familiei, relatează AFP.

”Le-am spus că nu este adevărat, dar deocamdată nu mă cred. Am fost condamnat la 10 ani de lagăr”, își anunță el apropiații.

Aceste scrisori, de fapt niște bucăți de hârtie, de pânză sau chiar de scoarță de mesteacăn expuse de ONG-ul rus de apărare a drepturilor omului Memorial, ilustrează istoria legată de lagărele Uniunii Sovietice de la începuturile sale până în anii 1980. Majoritatea provin din anii 1937-1938, apogeul terorii staliniste, când 700.000 de 'dușmani ai poporului' au fost executați în mai puțin de 16 luni, spune Irina Ostrovskaia, care a organizat această emoționantă expoziție intitulată 'Dreptul la corespondență'.

Familiile deportaților au aflat mai târziu că formula oficială 'condamnat la 10 ani de lagăr fără drept de corespondență' însemna, de fapt. pedeapsa cu moartea. Pentru deținut a da un semn de viață familiei a devenit repede o idee care îi ocupa toată mintea.

'Nu sunt dușman', a scris Anatoli Kozlovski cu câteva litere 'brodate' pe o cârpă cu un fir din ciorap și un ac din os de pește.

Scrisorile erau adesea modelate în formă de avioane de hârtie ca să poată trece de sârma ghimpată din jurul lagărelor.

Trecătorii le luau de pe jos și le expediau la adresa indicată, riscând și ei să își piardă libertatea.

Uneori deținuții aveau oficial dreptul la o scrisoare pe lună, la șase luni sau la una pe an, în funcție de pedeapsa primită, dar corespondența era atent cenzurată, așa încât foloseau un limbaj codificat. Astfel, Lev Mitcenko, om de știință deportat în nordul rus, și prietena lui, Svetlana Ivanova, scriau 'părinți' și 'unchi' vorbind de poliția secretă, 'cameră' pentru celulă și 'vitamina A' pentru bani.

”Am fost dezamăgit să aflu că ai făcut cunoștință cu apropiați ai unchiului. Nu sunt oameni prea simpatici', scria Lev, care aflase că Svetlana a fost interogată după ce se întâlniseră. Păstrată sub dușumeaua din baracă, corespondența dintre Mitcenko și Ivanova numără peste 1.200 de scrisori redactate între 1946 și 1954. Este cea mai mare colecție de scrisori private din gulag.

Potrivit președintelui organizației Memorial, Arseni Roguinski, fost disident și prizonier patru ani, eliberat cu puțin înainte de venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, 'corespondența a fost singurul fir care îi lega pe deținuți de viață'. Istoricul Anne Applebaum spune că circa 18 de milioane de persoane au fost deținute în lagăre din gulag între 1929 și 1953.