Se caută gaze de şist la 100 de kilometri de Bucureşti! Ultimele cutremure din Buzău au legătură cu fracturarea hidraulică de la Scutelnici? VIDEO

Ultimele cutremure înregistrate în Buzău dau de gândit atât specialiștilor cât și oamenilor simpli. Nu știm dacă au vreo legătură cu seismele, dar se pare că la Scutelnici, în județul Buzău, în mare secret, se fac prospecțiuni și forări penru viitoarele exploatări ale gazelor de șist.
Coelgii de la NewsBuzau.ro au decis să meargă să vadă dacă zvonurile legate de faptul că Prospecțiuni S.A. este în zona comunei Scutelnici, unde întinde cabluri pe terenurile oamenilor, iar locuitorii din zonă se află în deplină necunoștință de cauza. De notat că această comună se află la 100 de kilomteri de Bucureşti, pe drumul ce duce către Buzău.
Ajunşi în zonă, aceştia au constatat că stâlpii de care erau suspendate cablurile care se întindeau pe câmpuri, sunt din 500 în 500 metri pe o distanță de câțiva km. În comuna Scutelnici s-au întâlnit și cu o parte din prospecţioniştii angajați, care își parcaseră mașinile în față primăriei și savurau liniștiți cafea la un bar de peste drum. Un sătean a povestit că pe câmp există o sondă, la doar 250 m de casele din comună.
Conform sursei citate, oamenii habar nu au ce se întâmplă, ba mai mult, au fost mințiți cum că se strâng date pentru ridicarea de eoliene. Unii din ei au semnat și acorduri pe acest considerent, fiind și despăgubiți în prealabil.
[video width="560" height="315" ]https://www.youtube.com/watch?v=nURVe9W1_nU&feature=youtu.be[/video]
[video width="560" height="315" ]https://www.youtube.com/watch?v=8__BU9A-SQw&feature=youtu.be[/video]
[video width="560" height="315" ]https://www.youtube.com/watch?v=-FvqHUALJhw&feature=youtu.be[/video]
[video width="560" height="315" ]https://www.youtube.com/watch?v=R_u6zmYVemY&feature=youtu.be[/video]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)