ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Compania RCS-RDS, care are în portofoliu o televiziune de știri, Digi 24, și una de sport, DigiSport, a început demersul de lansare a postului de radio DigiFm. Oficialii companiei controlate de Zoltan Teszari au solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cadrul concursului pentru atribuirea de frecvenţe radio cu profil generalist, frecvenţe pentru lansarea postului de radio Digi FM în zece localităţi: Buzău, Reşita, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Suceava, Tulcea, Târgovişte şi Târgu Mureş.

Redactorul-şef al Digi 24, Cosmin Prelipceanu, a anunțat că la DigiFM vor fi transmise în direct atât anumite talk-show-uri de la postul tv de știri, dar vor fi realizate și programe de știri locale și naționale.

RCS&RDS a solicitat CNA și săptămâna trecută atribuirea de frecvenţe pentru posturi de radio cu caracter tematic 11 licenţe pentru un radio sportiv, dar nu a primit niciuna.

CNA va atribui miercuri prin vot aceste licenţe de radio tematice, după audierea tuturor societăţilor care concurează.

Iniţial, CNA aprobase scoaterea la concurs a 71 de frecvenţe radio, dar ulterior a decis să amâne concursul pentru frecvenţele care au aparţinut Click FM şi Radio Guerrilla, posturi cărora CNA le-a retras licenţele până la soluţionarea situaţiei lor juridice.