Ma simt atat de straina uneori de timpurile in care traim. De prea multa stridență in tot. De prea multa goliciune de peste tot. De prea multa grabă in toate. De prea multa vulgaritate. De prea multul zgomot de peste tot din jur.

Lumea mea e uneori ca un film alb negru... dar cu oameni care inca mai rosesc. Uneori e fara sonor, alteori iti mangaie sufletul Chopin, Haydn, Mozart. Uneori cantec divin de heruvimi, alteori doar glasul tainic al vreunui vant de seara...

Uneori lumea mea are tihna si manierele unui ceai de la ora 5...Si  parfumul unei scrisori trimise dupa multe ezitari, scrise pe multe pagini cu litere tremurate... pe care primitorul o saruta si o pastreaza o viata intreaga, ca pe cea mai de pret comoara.

Se gasesc in ea uneori gesturi de un eroism care astazi poate parea superfluu, naiv, utopic, de-a dreptul caraghios. Se gasesc uneori in ea oameni cu suflet de copil, cu gesturi de o candoare ce iti topeste sufletul.

Lumea mea pare uneori o calatorie cu Orient Expressul...alaturi de cei mai fascinanti companioni....  cartea, amintirile, visele, versurile, neaparat versurile, florile, rugaciunile prietenilor si...omul care te iubeste pentru sufletul tau. Si care ramane acolo, cu tine in compartiment, orice ar fi...si oriunde il va duce aceasta calatorie.

In lumea mea cel mai frumos machiaj e bunatatea, cele mai de pret accesorii sunt faptele frumoase, facute neaparat in taina... in lumea mea delicatetea si nobletea nu sunt un handicap, daca ierti nu inseamna ca esti "fraier", iar ridurile sunt iubite, pentru ca fiecare spune, intr-un fel sau altul, o poveste de iubire.

Filmul meu alb-negru capata din ce in ce mai mult contur, construindu-se singur, pas cu pas, din ce in ce mai clar de cand am constatat ca ma simt din ce in ce mai straina de lumea in care traim. Dar... ca nu ma opreste nimeni sa construiesc eu una mai frumoasa!

Ca un film alb negru, uneori. Dar în care - foarte important! - oamenii încă mai roşesc.