Şeful DIICOT Alba este urmărit penal pentru că A FABRICAT PROBE în "Dosarul Berbeceanu"

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ioan Mureşan, şeful DIICOT - ST Alba, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi represiune nedreaptă, referitor la cazul lui Traian Berbeceanu, informează Agerpres.
De asemenea, sunt urmăriţi penal Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, pentru complicitate la abuz în serviciu şi la represiune nedreaptă şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba, pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.
Procurorii susţin că există date potrivit cărora Alin Muntean şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile cu ocazia instrumentării aceluiaşi dosar prin: obţinerea unor declaraţii de martor împotriva lui Berbeceanu în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate; prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu acesta, prin întocmirea unor procese-verbale de investigare cu conţinut neverificabil, având caracter de inculpare, la adresa persoanei cercetate, folosite ulterior ca mijloace de probă; prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, cu scopul de a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu, aducând o gravă vătămare intereselor legale ale acestuia.
DNA mai arată, printre altele, că martorii ar fi fost îndemnaţi să dea declaraţii defavorabile lui Berbeceanu cu promisiunea că li se va uşura situaţia juridică în anumite cauze penale, dar nu ca beneficiu legal, ci dându-li-se de înţeles că nu vor mai avea probleme.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, există date şi probe din care rezultă că Ioan Mureşan şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al DIICOT - ST Alba, prin aceea că: a dispus, prin ordonanţa din 21 octombrie 2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Traian Berbeceanu, şef BCCO Alba, pentru mai multe infracţiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor; a folosit declaraţii obţinute în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu, prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de altele cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva acestuia, prin valorificarea unor documente fără relevanţă probatorie, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia.
Procurorii susţin că există date potrivit cărora Alin Muntean şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile cu ocazia instrumentării aceluiaşi dosar prin: obţinerea unor declaraţii de martor împotriva lui Berbeceanu în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate; prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu acesta, prin întocmirea unor procese-verbale de investigare cu conţinut neverificabil, având caracter de inculpare, la adresa persoanei cercetate, folosite ulterior ca mijloace de probă; prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, cu scopul de a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu, aducând o gravă vătămare intereselor legale ale acestuia.
DNA mai arată, printre altele, că martorii ar fi fost îndemnaţi să dea declaraţii defavorabile lui Berbeceanu cu promisiunea că li se va uşura situaţia juridică în anumite cauze penale, dar nu ca beneficiu legal, ci dându-li-se de înţeles că nu vor mai avea probleme.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLOȘ-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)