ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Consulul Yemenului la Bucureşti spune că nu-l ştie pe cel care a anunţat că a venit pentru a cumpăra clubul din Grant.

Criticat de suporteri pe motiv că a fost în vacanţă în Dubai la începutul acestei luni, în timp ce echipa s-a împrumutat de bani pentru deplasări, Adrian Zamfir a încercat să-i păcălească pe ultraşi cu un om de afaceri din Yemen, pe care l-a prezentat ca fiind prinţul Husein Abdulah Husein al-Ahmar.

Acţionarul giuleştean le-a transmis celor din galerie că vizita sa în Dubai a fost făcută tocmai pentru a putea negocia cu arabul, iar acum acesta a venit în România, fiind foarte interesat să preia formaţia alb-vişinie. Lucru confirmat chiar şi de aşa-zisul prinţ în momentul în care a aterizat pe aeroportul Otopeni.

Zamfir a fost însă dat de gol de consulul Yemenului la Bucureşti, Arif Al Aghbari. Acesta a spus că nu-l cunoaşte! "Nu ştiu cine e, nu e prinţ!", a declarat consulul. Afaceristul arab nu a mers încă să vadă stadionul din Grant şi baza de pregătire a alb-vişiniilor.

În schimb, ieri a fost la Zimnicea, unde s-a întîlnit cu patronul Astrei, Ioan Niculae, cu care a negociat tranzacţionarea unei cantităţi însemnate de cereale. Arabul s-a deplasat cu un elicopter închiriat, iar suma, aproximativ 9.300 de lei, a fost achitată de Rapid!