ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pe 2 aprilie 2005 murea la Vatican, după o lungă suferinţă pricinuită de boala Parkinson, cel care a fost considerat cel mai iubit Papă din istorie, Papa Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a născut drept Karol Józef Wojtyła pe 18 mai 1920, în Wadowice, Polonia, şi a fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978– aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei (22:37 ora României) la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii și unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala Parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:

„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”. Chiar dacă purtătorul său de cuvânt, Joaquín Navarro Valls a afirmat inițial că Suveranul Pontif, în ultimele sale momente a dedicat câteva cuvinte mulțimii, mai ales tineri, reuniți în Piața San Pietro (Eu i-am căutat iar acum ei vin să mă caute, le mulțumesc), făcând gestul binecuvântării de la fereastra camerei sale către credincioși, medicul care a constatat decesul a declarat că Papa a fost inconștient în ultimele 50 de minute din viața sa și că a murit fără să spună vreun cuvânt.

A fost beatificat pe data de 1 mai 2011, slujba de beatificare fiind prezidată de Papa Benedict al XVI-lea, iar pe 30 septembrie 2013 Vaticanul a anunţat că Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea va fi canonizat pe 27 aprilie 2014, în Duminica Divinei Milostiviri, adică în a doua duminică după Sfintele Paști, odată cu Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea.