Senatorii şi-au votat o vacanţă prelungită

Senatorii şi-au votat marţi o vacanţă consistentă, ei urmând a lipsi motivat din Parlament timp de o lună.
Astfel, aleşii din camera superioară a Parlamentului vor intra în vacanţă marţea viitoare, pe 29 aprilie, şi vor reveni la muncă în prima zi după alegerile europarlamentare, luni, 26 mai.
Motivul acestei noi vacanţe este campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
"Din cele trei tipuri de activităţi prevăzute în Regulament, vor desfăşura un singur tip de activitate, în teritoriu. Sigur, vor lucra, dar vor lucra în teritoriu. Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic şi senatorii vor lucra acolo unde sunt aleşi, în circumscripţiile electorale, aşa cum prevede Regulamentul", a spus vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu (PSD), anunţă Mediafax.
Partidul Naţional Liberal a votat împotriva acestei propuneri.
"Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susţinută de celelalte partide, trebuie să spun că şi reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este ca să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore şi jumătate pe săptămână, şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament", a spus liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO

Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

Virgiliu Gheorghe: Alegeri prezidențiale 2025 – Nicușor Dan și lupta pentru adevăr
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)