Senatorul PSD Sorin Lazăr este urmărit penal pentru abuz în serviciu

Senatorul PSD Sorin Lazăr este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al comunei ieşene Straja, a avizat plăţi nelegale de peste 26.500 de lei pentru şase persoane şi premii anuale de aproape 5.000 de lei pentru el şi viceprimarul localităţii, conform Mediafax.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au început urmărirea penală în cazul senatorului Sorin Constantin Lazăr, primar al comunei Strunga la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2009, Sorin Constantin Lazăr, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, a dispus, deşi nu avea un angajament legal, aprobarea sumei de 10.160 de lei, cu titlul de "onorariu participare la licitaţie" către trei persoane, precum şi a sumei de 16.550 de lei către alte trei persoane, reprezentând "plată lunară zilieri" (12 rate).
"De asemenea, în aceeaşi perioadă a mai aprobat, tot nelegal premii anuale, în cuantum de 2.638 lei pentru sine şi 2.291 lei pentru viceprimarul comunei, sume achitate la data de 14.01.2009", se arată în comunicatul DNA.
Sorin Lazăr ar fi provocat astfel o pagubă patrimonială de 31.639 de lei comunei Strunga.
Procurorii i-au adus la cunoştinţă vineri lui Sorin Lazăr calitatea procesuală şi acuzaţiile din acest dosar.
Senatorul Sorin Lazăr a declarat, vineri, că se aştepta la acest lucru, întrucât "există în toată ţara astfel de acţiuni acum, e practic o linie de acţiuni pe această speţă".
"Ştiu care este speţa, dar nu am nimic de comentat. Mă aşteptam într-un fel, pentru că aţi văzut că există în toată ţara astfel de acţiuni acum, e practic o linie de acţiuni pe această speţă. Aşteptăm desfăşurarea procedurilor legale în continuare, oricum a fost în urmă cu mulţi ani, în 2008, 2009, când eram încă primar la Strunga. Asta este acum, orice greşeală se plăteşte. Vom vedea ce se va întâmpla", a spus Lazăr.
Într-un alt dosar, senatorul Sorin Lazăr a fost condamnat de instanţa supremă, în 15 aprilie, la şase luni de închisoare pentru conflict de interese, întrucât şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar. Instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei decizii. Hotărârea instanţei nu a fost contestată cu apel.
În noiembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul lui Sorin Lazăr, pentru conflict de interese.
Potrivit ANI, senatorul Sorin Lazăr a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 - 1 octombrie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi. Fiul lui Sorin Lazăr ar fi obţinut, în baza acestui contract, 6.434 de lei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)