Senatul respinge interzicerea comerţului on-line de medicamente

Propunerea legislativă de modificare a Legii farmaciei nr. 266/2008 în sensul interzicerii comerţului farmaceutic on-line a fost respinsă de Senat. Urmează votul camerei Deputaților.
Senatorul Valeriu Torirașcu a declarat, printr-un comunicat, că a susţinut în plenul Senatului respingerea acestei iniţiative legislative pe baza următoarelor considerente:
Comerțul on-line reprezintă cea mai modernă formă de vânzare-cumpărare și o excelentă alternativă la actuala formă clasică de comerț “de la tarabă” sau “cu sacoșa”. El oferă avantaje incontestabile, atât pentru consumatori şi comercianţi, cât și pentru colectarea taxelor de către stat.
Avantajele comerţului farmaceutic on-line pentru pacienți constă în accesibilitatea non-stop prin internet la informații despre produse, prețuri, disponibilitate din stoc, posibilitatea de rezervare a comenzii, plată și livrare direct la domiciliu a medicamentelor, ramânând doar ca numai medicamentele foarte toxice şi cele cu regim de stupefiante, şi, eventual, medicamentele compensate să fie distribuite în mod clasic.
Cel mai important avantaj pentru pacient îl reprezintă scăderea prețului medicamentelor, comerțul on-line de medicamente, față de cel clasic, având costuri mult mai mici pentru majoritatea componentelor incluse în preț, respectiv publicitatea, logistica de stoc și livrarea.
Pentru bugetul de stat avantajele comerțului farmaceutic on-line sunt foarte mari pentru că digitalizarea oricărui tip de raport vânzare-cumpărare, inclusiv cu medicamente, duce la fiscalizarea tuturor vânzărilor şi diminuarea evaziunii fiscale.
Comerțul on-line reglementat ar putea elimina practic toate riscurile actualei piețe on-line de medicamente, în prezent nereglementată, slab fiscalizată şi invadată de medicamente contrafăcute.
Simpla interzicere a comerțului farmaceutic on-line nu ar rezolva aceste probleme, ci ar conserva actualele probleme din comerțul farmaceutic clasic, respectiv:
- eliberarea fără reţetă a medicamentelor care necesită prescripţie medicală;
- înlocuirea medicamentelor eliberate pe reţete compensate cu alte produse;
- încasarea banilor pe medicamente compensate fără eliberarea acelora;
- onorarea unor reţete compensate pe numele unor persoane decedate sau care nu au fost consultate.
Pentru toate aceste probleme ale comerțului farmaceutic clasic există soluții eficiente, pe care le oferă comerțul on-line, prin crearea unui cadru legal de reglementare a comerţului farmaceutic on-line, definirea condiţiilor de autorizare a site-urilor securizare de comerţ on-line și monitorizarea și stoparea activității site-urilor neautorizate.
A declarat Senator Valeriu Todiraşcu - Partidul Noua Republică.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)