ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, a fost surprins înjurându-și interlocutorul, după ce acesta din urmă i-a comunicat că a pierdut un proces intentat împotriva sa.

Asociația "România Fără Ei" a câștigat, marți, în instanță, un proces împotriva primarului din Bârlad, care a interzis mitingurile anti-gaze de șist din oraș.

La aflarea acestei sentințe, edilul a început să înjure, folosind un limbaj demn de un infractor.

Cel înjurat este cercetătorul George Epurescu, președintele Asociației "România Fără Ei". Practic, primarul Bârladului a pierdut un proces în care era acuzat de abuz în serviciu, pentru că a interzis, fără motiv, un miting împotriva gazelor de șist, pe 4 aprilie în acest an.

Argumentul invocat de edil, "că au apărut și alte cereri pentru aceeași zi și că nu pot fi organizate două evenimente în aceeași zi", s-a dovedit o gogoașă, nicio altă manifestare ne mai având loc.

George Epurescu este doctor în fizică și cercetător știintific la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiației din București (Măgurele).