"Sfântul Haralambie" - cel mai nou centru social al Bisericii Ortodoxe Române

Centrul educaţional-social ortodox „Sfântul Haralambie“ al Parohiei Flămânda, Protoieria 4 Capitală, a fost sfinţit luni, de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în ziua în care Ortodoxia îl sărbătorește pe sfântul martirizat la vârsta de 113 ani, în Antiohia, care este considerat un mare apărător de ciumă, potrivit publicației Lumina. În acest centru funcţionează o grădiniţă în care învaţă 13 copii şi un after-school la care sunt înscrişi 13 elevi.
AICI, DETALII DESPRE OPERA SOCIAL-FILANTROPICĂ A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE!
Biserica Flămânda, unde slujește preotul paroh pr. David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ridicată în secolul al XVIII-lea. Potrivit pisaniei, aceasta a fost un „schitişor de lemn“, ridicat de un oarecare Dimitrie, în anul 1766, şi închinat Mitropoliei ca metoc.
PS Episcop Varlaam Ploieşteanul a făcut o scurtă prezentare Sfântului Haralambie.
O GALERIE FOTO de la eveniment este disponibilă în ziarul Lumina.

Ziua Sfântului Haralambie este pentru noi sărbătoarea hramului bisericii. În acelaşi timp, Sfântul Haralambie este ocrotitorul preaiubit al activităţilor cu caracter social-filantropic, educaţional, pastoral şi misionar pe care le-am iniţiat aici din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu sprijinul credincioşilor. Aşa se face că de câţiva ani ne-am străduit să amenajăm într-o casă veche, care se apropie de vârsta de 80 de ani, un centru educaţional-social ortodox. Aici învaţă laolaltă şi copii care necesită asistenţa noastră, dar şi copiii ai căror părinţi doresc pentru ei o educaţie creştină, o educaţie care a dat ţării noastre mari valori ale culturii şi ale ştiinţei româneşti, o educaţie care a pornit de la şcolile care existau pe sub streşini de biserici.
PS Episcop Varlaam Ploieşteanul a făcut o scurtă prezentare Sfântului Haralambie.
Sfântul Haralambie a fost martirizat în anul 202, când la vârsta de 113 ani, în calitate de episcop al Magneziei, o localitate din Asia Mică, a fost arestat de proconsulul oraşului, Iulian, şi obligat să accepte religiile păgâne. Sfântul Haralambie a dat dovada unei fermităţi şi a unei demnităţi cu totul excepţionale, motiv pentru care a fost chemat la Antiohia de Septimiu Sever şi obligat să renunţe la credinţa sa. El este considerat şi un mare apărător de ciumă; de aceea, în Evul Mediu, când multe părţi ale Europei au fost răvăşite de această boală molipsitoare, cultul şi prestigiul Sfântului Haralambie au crescut foarte mult. Mai mulţi domnitori şi boieri români au adus în ţară părticele din moaştele sfântului tocmai pentru a proteja poporul de ciumă şi de foamete.
O GALERIE FOTO de la eveniment este disponibilă în ziarul Lumina.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)