Acest sfânt, originar din satul Silvașul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit, de tânăr, la Mănăstirea Prislop. După ceva timp petrecut aici, dorind să ducă o viață și mai liniștită, Ioan a găsit un loc potrivit pentru nevoile sale, cam la 500 de metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuț (Slivuț). Și-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până astăzi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”, unde acesta și-a petrecut tot restul zilelor în neîncetate rugăciuni și post.

În popor se spune că a fost împușcat de doi vânători, în timp ce își făcea o fereastră la chilie. Nu se știe cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar s-a estimat că a viețuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a veacului al XV-lea.

Oamenii din popor l-au considerat sfânt încă din timpul vieții sale, iar după uciderea lui, această credință s-a întărit și mai mult. Vestea despre viața sa aleasă și despre moartea lui tragică a ajuns până peste munți, în Țara Românească, de unde au venit câțiva cuvioși călugări, care i-au cerut trupul de la rude, ducându-l într-una din mănăstirile de acolo.

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. El rămâne o pildă vie de sfințenie, iar chilia lui, un loc sfânt, de reculegere și pelerinaj.