Şi-au luat ţara înapoi? Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Străinii vând scump, nu dau pe gratis ca statul român!
Votanţii lui Klaus Iohannis care au afirmat că şi-au "luat ţara înapoi" se înşală, afirmă economistul Ilie Şerbănescu.
Acesta spune că Victor Ponta este liderul partidului care "este principalul artizan din România al celui mai odios capitalism sălbatic din Europa", într-un articol din Jurnalul Naţional.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Ilie Şerbănescu afirmă că toate resursele României aparţin străinilor şi că acelaşi lucru va rămâne neschimbat şi după victoria lui Klaus Iohannis.
"În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) – la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia – la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) – la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor, după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne. Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau graţis precum statul român! Si v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu ce cumpăra!", a conchis el.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Masoneria subminează democrația din România. Eliminarea AUR pusă la cale ca o ofrandă a marii manifestări masonice de la Bistrița? Protest la sindrofia de 20 de ani de la ”aprinderea luminilor” Lojei din care fac parte mari oficialități locale - FOTO
Mărturii din Iad: Și-a dorit un Nürnberg al Covidismului – A fost răpit, arestat și e torturat ritualic
A III-a Bombă Atomică: Vaccinurile care, odată ajunse în interiorul omului, se auto-copiază și se înmulțesc singure
PREMIERĂ NAȚIONALĂ: VAXXED (III) - AUTORIZAT SĂ UCIDĂ. Filmul teribil despre morți subite, cancere galopante, vieți distruse. TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Emmanuel Todd: "Nu ne putem salva decât dacă acceptăm înfrângerea NATO în Ucraina"
STUDIU-BOMBĂ: ”Ivermectina s-a dovedit mai eficientă decât chimioterapia în tratarea cancerului de sân” - Dr. William Makis, oncolog de top
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)