ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marți, fostul premier italian Silvio Berlusconi a avertizat că euro ar putea dispărea în absenţa unei reforme radicale a Uniunii Europene, relatează AFP.

„Avem nevoie de schimbări radicale sau altfel situaţia economică ne va constrânge ca şi alte state europene să abandoneze euro şi să revină la monedele naţionale”, a avertizat Berlusconi într-un interviu pentru BBC, preluat de France Presse.

Conform fostului premier italian, politica economică dezechilibrată a UE ameninţă supravieţuirea zonei euro. Berlusconi l-a criticat şi pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy cu privire la eforturile sale în favoarea eliminării liderului libian Muammar Gaddafi în 2011.

„Sarkozy credea că prietenia mea cu Gaddafi împiedica Libia să furnizeze Franţei petrol şi gaz”, a mai declarat fostul premier italian, care a adăugat că Franţa ''a acţionat înaintea altor state pentru a ataca Libia şi pe Gaddafi, ceea ce a fost o gravă eroare”.