Sindromul oboselii cronice naște anomalii cerebrale

Potrivit unui studiu publicat miercuri în revista medicală americană Radiology, persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice prezintă anomalii cerebrale, relatează Agerpres care citează AFP.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) pe 15 pacienți, bărbați și femei, afectați de acest sindrom, precum și pe un grup de control de 14 persoane de ambele sexe și de aceeași vârstă, în stare bună de sănătate, iar cercetătorii au constatat pe subiecții care suferă de acest sindrom anomalii în două părți ale creierului care leagă lobul frontal și cel temporal.
'Cu cât aceste două părți ale creierului sunt mai anormale, mai dense ca aparență, cu atât mai severe sunt simptomele', a subliniat dr Michael Zeineh, profesor de radiologie la Facultatea de Medicină din Stanford, California (vest), adăugând că aceste rezultate permit să se aibă în vedere posibilitatea de a avea un biomarker pentru sindromul oboselii cronice și care ar putea ajuta la diagnosticarea acestei afecțiuni.
Sindromul se caracterizează printr-o stare de oboseală persistentă şi, în pofida repausului, continuă luni, chiar ani întregi, iar potrivit Centrelor de control și prevenire a bolilor (CDC), această maladie neurologică apare adesea brusc, antrenând o deteriorare rapidă și importantă a stării de sănătate. Peste un milion de adulți și copii sunt afectați de această boală în SUA.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)