Siria: Peste 20 de morți într-un bombardament rebel asupra unui miting electoral pro-Assad

Vineri, un ONG a anunțat că douăzeci şi una de persoane au fost ucise în oraşul sirian Deraa (sud) într-un bombardament rebel asupra unui miting al unor susţinători ai lui Bashar el-Assad, în cadrul campaniei în vederea realegerii acestuia, programat la 3 iunie, conform AFP.
Unsprezece civili, inclusiv un copil, şi şase membri ai Comitetului Popular, o miliţie proregim, se află printre victime, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care a anunţat iniţial 22 de morţi, după ce o brigadă islamică a tras joi seara un obuz asupra "unui cort (instalat) în cartierul în care se află aeroportul, în cadrul campaniei de susţinere" a lui al-Assad. Atacul s-a soldat, de asemenea, cu aproximativ 30 de răniţi.
Este prima dată când este vizată o reuniune electorală, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul ONG-ului. Este vorba despre "un mesaj clar că nu există nicio zonă securizată pentru organizarea unui scrutin", a apreciat el.
"Rebelii au ameninţat că vor viza reuniunile proregim în numeroase regiuni şi este clar că organizarea unor alegeri, în prezent, dat fiind ceea ce se întâmplă în Siria, este o nebunie", a adăugat el.
Alegerile prezidenţiale siriene au fost catalogate o "farsă" de către mai multe ţări occidentale şi opoziţia siriană din exil.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)