ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O grupare de hackeri, specializată în spargerea conturilor de mail, a fost destructurată de Poliţia din Baia Mare.

"Modalitatea de acţionare consta în postarea pe diferite site-uri de internet a unor anunţuri prin care, în schimbul unor sume de bani, învinuiţii îşi ofereau serviciile în sensul accesării fără drept a unor sisteme informatice sau căsuţe de corespondenţă electronică", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

În schimbul serviciilor oferite, respectiv spargerea conturilor de e-mail şi transmiterea parolelor către clienţi, hackerii primeau între 50 şi 200 de dolari.

Au fost sparte conturi de mail ale unor persoane fizice, dar şi de firme şi instituţii, din România şi strinătate. Procurorii DIICOT colaborează, în acest caz, cu autorităţi din SUA, India şi China.