Spionaj între aliați? Telefonul mobil al Angelei Merkel ar fi fost spionat de Statele Unite

Telefonul mobil al Angelei Merkel ar fi fost spionat de serviciile secrete americane şi cancelarul german a discutat la telefon cu preşedintele Barack Obama în legătură cu acest lucru, a declarat miercuri cancelaria, informează AFP.
"Guvernul federal a primit informaţii ce afirmă că telefonul mobil al cancelarului ar fi putut fi spionat de serviciile americane", declară un comunicat al purtătorului de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, precizând că dna Merkel "i-a telefonat astăzi (miercuri, n.red) preşedintelui Obama".
"Ea a afirmat clar că dacă astfel de practici sunt confirmate, le dezaprobă categoric şi le-ar considera total inacceptabile", adaugă comunicatul cancelariei.
"Între prieteni apropiaţi şi ţări partenere ca Republica Federală Germania şi Statele Unite de decenii, o asemenea supraveghere a unui şef de guvern nu poate exista. Ar fi o lovitură serioasă dată încrederii reciproce" între cele două ţări, potrivit comunicatului.
"Astfel de practici trebuie să înceteze imediat", adaugă cancelaria.
La Washington, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei SUA, Jay Carney, a declarat că în timpul convorbirii telefonice de miercuri între Obama şi dna Merkel, "preşedintele l-a asigurat pe cancelar că Statele Unite nu supraveghează şi nu vor supraveghea comunicaţiile cancelarului".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)