Statul român UNITAR primeşte o lovitură din partea Europei: "Autonomia teritorială contribuie la protejarea minorităţilor"
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dat un avânt pretenţiilor autonomiste maghiare, adoptând o rezoluţie în care se arată că autonomia teritorială poate contribui la protejarea drepturilor minorităţilor, informează Mediafax.
APCE recomandă statelor membre să aibă în vedere diferite forme de protecţie a minorităţilor, una din acestea fiind autonomia teritorială. "În acest sens, Adunarea reaminteşte Rezoluţia 1334/2003 privind experienţele pozitive ale regiunilor autonome ca sursă de inspiraţie pentru rezolvarea conflictelor în Europa, care stipulează că stabilirea unei entităţi autonome poate fi privită ca parte a procesului de democratizare", se arată în textul rezoluţiei.
APCE mai consideră "că autoguvernarea teritorială poate contribui în mod eficace la protejarea drepturilor minorităţilor de o manieră colectivă şi evitând asimilarea". De asemenea, Adunarea consideră că "un element esenţial' al protejării drepturilor minorităţilor naţionale" îl constituie "respectul dreptului la identitate comună, care include cultura, religia, limba şi tradiţiile".
Minorităţile au dreptul să-şi menţină şi să-şi dezvolte propriile lor instituţii şi "ar trebui să primească o protecţie colectivă, aşa cum este stipulată în Recomandarea 1735 din 2006".
APCE recomandă ţărilor membre ale Consiliului Europei să ia ca model autonomia Tirolului de Sud.

Pe același subiect

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

În atenția Patriarhiei Române și a tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din România: FALSURILE DIN BROȘURA GUVERNULUI PRO-VACCINARE, demontate de societatea civilă creștină. STUDIUL SPECIALIȘTILOR PRO VITA - Medici pentru Consimțământul Informat

Se ridică marii duhovnici de la Sfântul Munte Athos: VACCINUL "ANTI-COVID" ESTE O ÎNȘELĂCIUNE. Arhimandritul Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel: Nu mă vaccinez și nu dau binecuvântare nimănui pentru vaccinare

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Monahul Filotheu de la Petru Vodă: Vaccinul „anti-Covid” poate aduce: 1 - Cancer, 2 - Infertilitate și 3 - Moarte. Părintele Justin Pârvu a fost categoric: Nu primiți acest vaccin!

TRUMP în fața marii confruntări. Dușmanul chinez este „în interiorul porților”. Ministrul Securității Naționale a SUA și-a dat demisia peste noapte. China se pregătește de război. Washington în Stare de Asediu. TRUMP VORBEȘTE AZI ÎN DIRECT
Recomandările noastre

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (16)