ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Toate biletele pentru finala Cupei României, dintre Steaua și Astra Giurgiu, au fost vândute, online, la 6 zile după punerea lor în vânzare, potrivit FRF. Tichetele puteau fi achiziționate de pe situl specializat al FRF până pe 20 mai, după care ar fi fost vândute la casele de bilete de la stadion. Cele mai scumpe bilete au fost cele de la loje și de la sectorul VIP, între 600 și 250 de lei, iar cele mai ieftine, la inelele 3 ale peluzelor, 15 lei.

Pentru prima oară la un meci organizat de Federaţia Română de Fotbal, spectatorii și-au putut alege sectorul şi locul pe care vor să îl ocupe pe stadion. Această facilitate va fi disponibilă la toate partidele organizate de FRF.

Steaua s-a calificat în finală după ce a eliminat-o pe Dinamo (5-2 și 1-1), iar Astra a ajuns în premieră în ultimul act al competiției, după ce și-a învins marea rivală, Petrolul (0-0 și 2-1).