Steaua votează cu Gică Popescu la alegerile FRF

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat că la alegerile pentru şefia FRF clubul bucureştean îl va vota pe fostul internaţional Gheorghe Popescu.
"Bănuiesc că favorit clar este Gică Popescu. Noi avem un singur vot, pe care îl vom acorda lui Gică Popescu", a spus Meme..
Stoica a continuat, explicând: "Mai departe, nu ştiu ce se va întâmpla. Cert este că, atunci când treci în revistă candidaţii, un singur candidat îţi sare în ochi, cu tot respectul pentru ceilalţi. Gică Burleanu (n.r. - tatăl lui Răzvan Burleanu) ştiu că a fost un jucător foarte bun, dar nu e acelaşi cu cel care candidează. Nu ştiu cine e acest domn. În rest, îi cunoaştem pe Chivorchian, Avram, dar ne oprim la Gică Popescu".
La alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor avea loc la Adunarea Generală de pe 5 martie, vor participa Gheorghe Popescu, Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu.
Altor doi candidaţi, Paul Zarna şi Octavian Popescu, le-au fost respinse dosarele, deoarece nu au îndeplinit condiţiile obligatorii din statutul FRF. Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)