Stelian Tănase: TVR ar putea intra în faliment

Televiziunea publică e „un Titanic sub apă“, din cauza datoriilor, a spus Stelian Tănase, care încearcă să resusciteze TVR cu o nouă grilă de programe, cea mai ieftină din istoria televiziunii.
În prezent, TVR a rămas cu 2451 de oameni, dar şi cu bugete de criză. „Avem cea mai mică sumă pe care o televiziune publică din Europa o cheltuieşte pentru programele sale. Pentru TVR 1, suma alocată pe săptămână este de 25.000 de euro, iar pentru TVR2, toată grila costă 15.000 de euro“, a afirmat Stelian Tănase într-o conferinţă de presă, la care au fost invitaţi şi noii prezentatori, Florin Iaru, Ion M. Ioniţă, Ion Cristoiu, Miruna Munteanu, Daniel Apostol, Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu.
Aceste cifre reprezintă banii pentru producţii şi nu includ costurile jurnalelor de ştiri şi nici sumele alocate filmelor, a specificat Directorul de Programe al TVR, Irina Radu. „Este cea mai ieftină grilă din istoria televiziunii, sunt cele mai mici sume care se plătesc pentru programe“, susţine Tănase.
Directorul general interimar a recunoscut că regretă preluarea conducerii TVR, sarcina dovedindu-se „peste puterile sale“:
„Când am venit aici, ştiam că sunt probleme, însă nu şi că există o datorie imensă. Nu sunt nici manager, nici bancher, sunt un biet intelectual şi am fost adus aici pentru prestigiul meu de intelectual. Televiziunea publică este în situaţia de a falimenta în următoarele săptămâni. Consiliul de administraţie care vine trebuie să salveze TVR-ul prin deciziile sale“.
După excluderea din grilă a unor show-uri precum „Preţuieşte viaţa“ şi „Duminica în familie“, moderate de Andreea Marin, respectiv Ramona Bădescu, momentan, Stelian Tănase are încredere în programele cu scop educativ: „Este o altă viziune asupra rolului pe care televiziune publică trebuie să-l joace. Am scos un tip de emisiune pentru a propune o altă direcţie. Înainte ne duceam spre Belarus şi acum ne ducem spre Occident, spre televiziuni de dezbatere, puternice. Mergem pe un model BBC“.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)