ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sting, cântărețul britanic care provine dintr-o familie modestă, a declarat că nu va lăsa moştenire averea sa, estimată la 180 de milioane de dolari, celor şase copii ai săi, deoarece aceştia trebuie să îşi câştige singuri existenţa, conform contactmusic.com, citat de mediafax.ro.

"Ei nu prea vor avea ce să moştenească, deoarece cheltuim banii (...). Copiii trebuie să muncească", a declarat Sting pentru publicaţia Mail on Sunday.

Cu toate că este unul dintre cei mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie, Sting, care a crescut într-o familie modestă de muncitori, în oraşul Wallsend din comitatul North Tyneside, a spus că nu doreşte ca averea lui să devină "o piatră de moară" pentru copiii săi.

"Le-am spus că nu le vor rămâne prea mulţi bani, deoarece îi cheltuim. Avem o mulţime de obligaţii. Cheltuim veniturile obţinute şi nu prea mai rămâne mare lucru", a declarat Sting, citat de contactmusic.com.

De asemenea, artistul a precizat că nu şi-a răsfăţat copiii, care nu depind de averea tatălui lor.

"Evident, dacă ar avea probleme, i-aş ajuta, dar nu a trebuit să fac acest lucru. Ei au această etică a muncii care îi motivează să reuşească prin propriile merite", a spus Sting.

Sting, în vârstă de 62 de ani, a lansat 10 albume de când a început să cânte solo, în 1984. A jucat şi în filme, precum "Quadrophenia", "Lock, Stock and Two Smoking Barrels", şi a interpretat propriul rol în mai multe seriale de televiziune, inclusiv în "Familia Simpson".

Compozitor, interpret, autor, actor, activist - Sting s-a născut în oraşul englez Newcastle, iar în 1977 s-a mutat la Londra pentru a forma trupa The Police, alături de Stewart Copeland şi Andy Summers. Formaţia a lansat cinci albume, a câştigat şase premii Grammy, iar în 2003 a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.