Studenții din centrul Universitar Iași și din toată țara ies miercuri la PROTEST! "Mai bine să pierdem o zi în stradă, decât să ratăm viitorul unei generații"

Studenții din centrul Universitar Iași cheamă colegii la protest, miercuri, 13 noiembrie, pentru a cere Guvernului României alocarea a 6% din PIB pentru educație, începând cu 2014, se arată într-un comunicat trimis la redacție.
Organizațiile studențești din Iași, membre și susținătoare ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), cer Guvernului să respecte Legea Educației, să crească finanțarea de bază a universităților până la valoarea ei din 2008, să crească subvenția cămine-cantine cu 30%, să crească fondul de burse cu destinație clară către bursele sociale și să existe investiții reale în centrele de consiliere și orientare în carieră și o metodologie care să definească normele de funcționare a acestora.
Protestul va începe la ora 13:00 și se va desfășura în Piaţa Unirii. Inițiatorii protestului sunt organizațiile studențești: Liga Studenților Electrotehniști (L.S.ETH) din Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”, Liga Studenților Economiști (LSE), Asociația Studenților Francofoni Iași (ASFI), Asociația Societatea Pentru Psihologie (SPP), Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor a Facultăţii de Filosofie și Științe Social Politice din Iaşi (ASAFFI) din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” și Societatea Studenților Farmaciști Iași (SSFI), Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi Iași (SSSI) din Universitatea de Medicină și Farmacie.
VEZI AICI LISTA TRASEELOR DIN FIECARE ORAȘ
Alături de studenții ieşeni, vor protesta și studenții din alte 10 centre universitare importante din țară - București, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea și Alba Iulia, având cu toții aceeași revendicare – alocarea a 6% din PIB pentru educație.
Demersurile studenților pentru creșterea finanțării educației au început încă din luna ianuarie a acestui an, odată cu petiția de peste 100 de metri semnată de 10.000 de studenți, care a fost depusă la Guvern și Parlament.
Au urmat mai multe inițiative, între care lansarea platformei online www.6pentrueducatie.ro, prin care s-a reușit coagularea reprezentanților elevilor, ai studenților, ai sindicatelor și ai rectorilor. Ulterior, au existat întâlniri cu reprezentanții Guvernului, dar acestea au rămas fără rezultat.
Săptămâna trecută, studenții au organizat greve japoneze în cele mai importante centre universitare din țară, solidarizându-se cu protestul profesorilor din București.
Mihai Dragoș, președintele ANOSR, spune că Guvernele din ultimii ani și-au bătut joc de educație și că ignoranța guvernanților a depășit orice limită.
Silvian-Emanuel Man, președintele Ligii Studenților din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași arată că subfinanțarea educației a afectat sistemul la toate nivelele și că această situație nu mai poate continua. El îi cheamă pe toți profesorii și colegii la protest.

Ignoranța guvernanților a depășit orice limită. Vorbim despre finanțarea educației, trimitem adrese, petiții și analize de peste un an de zile, dar parcă vorbim cu pereții. Nu vedem vreo strategie clară, nu se implementează soluții, nu se iau măsuri reale. A sosit momentul să ne cerem drepturile și în stradă. Poate așa se vor mai trezi și vor respecta legea și propriile lor asumări. Așteptăm ca pe lângă studenți să ni se alăture la protest toți cei care cred că sistemul de educație încă mai poate fi salvat dacă este tratat cu responsabilitate și finanțat corespunzător. Guvernele din ultimii ani și-au bătut joc de educație și această bătaie de joc nu poate să mai continue dacă vrem un învățământ decent și un altfel de viitor pentru România! – Mihai Dragoș, președinte ANOSR
Silvian-Emanuel Man, președintele Ligii Studenților din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași arată că subfinanțarea educației a afectat sistemul la toate nivelele și că această situație nu mai poate continua. El îi cheamă pe toți profesorii și colegii la protest.
Susţinem în continuare demersurile ANOSR şi ale organizaţiilor membre în lupta pentru finanţarea corespunzătoare a educaţiei. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a suferit foarte mult din pricina subfinanţării: la începutul anului 2013, salariile cadrelor universitare şi de cercetare, precum şi cele ale personalului administrativ şi auxuliar au fost reduse, iar din această toamnă au crescut taxele de şcolarizare şi taxele de cămin. Bursele sunt puţine, iar cuantumul lor nu acoperă cheltuielile necesare pentru cazare şi masă. Mai nou, chiar şi reducerile la transportul în comun (RATP) au fost puse sub semnul întrebării. În plus, căminul C5 din campusul Titu Maiorescu este încă în renovare, fondurile reduse alocate de guvern privând peste 500 de studenţi de dreptul la cazare. Noi ţinem foarte mult la ideea de «Cuza» şi nu suntem dispuşi să ne lăsăm universitatea călcată în picioare. Îi chemăm pe toţi colegii noştri la protest alături de noi şi îi rugăm pe domnii profesori să înţeleagă că este mai bine să „pierdem” o zi în stradă, decât să ratăm viitorul unei întregi generaţii! – Silvian-Emanuel Man, preşedinte Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)