ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Londra îi persecută pe studenţii bulgari şi români, ei protestează pe Downing Street, titrează, marţi, cotidianul sofiot Trud, care, preluat de Agerpres, informează că zeci de studenţi bulgari din Marea Britanie sunt pe cale să renunţe la studii din cauza presiunii administrative sau a suspendării creditelor.

Maria, care studiază la Universitatea din Liverpool, a fost obligată de instituţie să-şi plătească întreaga taxa anuală de 9.000 de lire sterline cu toate că suma este acoperită de un credit. Motivul este că instituţia care administrează creditele studenţeşti Students Loans Company (SLC) a trimis o scrisoare universităţii în care se afirmă că studenta bulgară a primit cu 1.118 lire mai mult decât avea dreptul şi trebuie să returneze suma.

Învăţământul universitar în Marea Britanie este cu plată şi majoritatea studenţilor recurg la credite care provin de la SLC. Cazul Mariei nu este nici pe departe izolat. Zeci de studenţi bulgari şi români se plâng în grupul lor de Facebook că au conturile bancare blocate sau că au primit scrisori de la SLC că fac obiectul unei anchete, din simplul motiv că sunt cetăţeni ai uneia dintre cele două ţări. În urma cu o săptămână tabloidele britanice au scris că bursele studenţești pentru români şi bulgari vor fi şi ele suspendate.

Ambasada britanică la Sofia a negat aceste afirmaţii. Diplomaţii britanici susţin că nu este nici o schimbare în cea ce priveşte creditele şi bursele studenţeşti. Suspendate sunt doar creditele pentru cheltuieli zilnice, aşa-numitele maintenance loans, şi asta pentru că, în ultimul timp, numărul de solicitări este prea mare.

Trud comentează că problemele cu care se confruntă studenţii sunt doar o parte din campania împotriva bulgarilor şi românilor în Marea Britanie. Săptămâna trecută, cetăţeni ai celor două ţări, inclusiv studenţi, s-au strâns pe Downing Street pentru a protesta împotriva măsurilor discriminatorii. Potrivit unui diplomat britanic, campania împotriva imigranţilor din Bulgaria şi România va continua până la alegerile europarlamentare din mai 2014, mai scrie ziarul.